Ramona Müller
„Totul ia timp… și timpul ia tot. (Mihai Eminescu)
21 decembrie reprezintă aniversarea tipăririi primului volum de poezii eminesciene, sub apanajul editurii Socec, ediţie îngrijită de Titu Maiorescu. Cartea „Poesii” s-a bucurat de un real succes, cu toate că a fost concepută în grabă în absenţa autorului şi vândută la un preţ inaccesibil cititorului de rând, dar percutantă în marile saloane literare ale timpului. Debutul care se produce în viaţa lui Eminescu se realizează sub tiparul „Ediţiei Princeps” (1883), numită şi „Ediţia Maiorescu”.
Tipic modului comportamental românesc, şi acest eveniment unic literar are propriile căi de bifurcaţie şi de „ a căuta acul în carul cu fân”.
Singurul volum de poezii apărut în timpul vieţii lui Eminescu rămâne „Poesii”, care ar fi trebuit să se intituleze „Lumină de lună”. Eminescu, înainte de a se interna la Viena, şi-a ales cu grijă poemele care urmau să păstreze o ordine cronologică în volumul pe care l-a lăsat în grija lui Titu Maiorescu. Se pare că mentorul Junimii, a schimbat cuvinte şi semne de punctaţie în versificaţia eminesciană, fără a avea acordul de drept al autorului. Titu Maiorescu l-a editat pe marele poet timp de 11 ediţii, din 1883 până în 1911. Ordonarea în volum a poeziilor îi aparţine în exclusivitate editorului, care nu a respectat succesiunea impusă de Eminescu, intervenţie cu care mulţi literaţi ai vremii nu au fost de acord şi care încă este dezbătută de mulţi eminescologi ai prezentului. „Colecția de față cuprinde toate poesiile lui Eminescu publicate în “Convorbiri Literare” de vre-o doisprezece ani încoace, precum și cele aflate până acum numai în manuscript pe la unele persoane particulare.” (Titu Maiorescu)
Maiorescu afirma, în prefaţa primei ediţii, că Eminescu „a fost totdeauna prea impersonal si prea nepăsător de soarta lucrărilor sale, pentru a fi putut fi înduplecat să se îngrijească însuşi de o asemenea culegere, cu toată stăruinţa amicilor săi literari”; ideea necesităţii „unui tutore literar” în contextul personalităţii tânărului poet capătă treptat contur. După spusele criticului literar, cartea a fost gândită astfel încât să apară înainte de Crăciun pentru a-i face o surpriză poetului.
Însă Eminescu nu a fost foarte impresionat, l-a iritat atât de tare, încât l-a aruncat pe jos. „Cât despre celebritate – spune Eminescu – eu n-am râvnit-o nicicând, şi mai ales din partea lui Maiorescu, care s-ar fi lăudat cu talentul meu, fără să ştie că mie nu-mi prea place lauda d-sale… D-nul Maiorescu a căutat să-mi impună modul său de a vedea… dar din îndemnul lui n-am scris nici un rând, nici n-am fost inspirat…” (G. Călinescu).
Cele 64 de poezii publicate sunt marcate de frontispicii şi de vignete, la început şi la final. Grafica cu semnificaţii criptice deosebite înrămează forţa detaliului poetic eminescian.
Trebuie menționat că o piesă rară din colecţia „Poesii de Mihail Eminescu”, Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia Princeps în coperta originală, a fost licitată, în 2017, la 10 000 de euro.
