Alina Neagoe 
De ce vii numai noaptea
Să te sărbătoresc?
De ce vii numai noaptea,
Să-ți cânt în bezna caldă
Același „La mulți ani”?
Tăcere…doi pași până la treaptă,
Trei pași până la ușă,
Doi pași, spre stânga, până la fotoliu,
Fa major, același cântec până-n Luceafărul de ziuă.
Ai luat notițe…nu-i casa mea cât Ispahanul,
Nu-s astrolog, Șeherezadă nu-s, nici Heracleea…
Și, totuși, așa cum sunt, nu-s mândră-n ochiul zilei,
Când soarele îmi cercetează de-a fir a păr
Privirea mea de ciută neîmblânzită?
Nu-s albă-n ochiul apei
Când susurul fântânii
Îmi năvălește în obraz ca și-ntr-o marmură perfectă?
De ce-mi vii numai noaptea
Să te sărbătoresc?
În seara asta am să mut fotoliul,
Și lampa și covorul, chiar treapta o voi pune, azi, de-a curmezișul,
Și, în loc de „La mulți ani”, o să ascut tăișuri de condei
Și-am să te scriu, năroadă dramă, așa cum ești: fugară, schimbătoare, nedreaptă, prefăcută, grăbită a începe ‘nainte de cortină,
Să-mi ștergi lumina lunii cu poalele-ți pestrițe.
De ce-mi vii numai noaptea să te sărbătoresc?
