Foarte mic, undeva la mare, într-un port. Să fi fost Constanța? Mangalia? Mă uitam de jos în sus la părinții mei, care mi se păreau uriași, ca toți „oamenii mari” pe care-i întîlneam.
Niște pescari revarsă pe mal, dintr-o plasă de asemenea uriașă, o grămadă de pești, lucind în soare și care încep să se zbată pe caldarîm. Fascinat, încerc să iau unul în palme, reușesc, apoi merg cu el pînă la marginea digului și-l arunc în apă. Un pescar se uită urît la mine și-mi spune să plec. Fug la Mama și o întreb: „Am făcut bine, Mama?” „Da, l-ai salvat pe acel peștișor”, îmi răspunde ea prompt, folosind diminutivul nu fiindcă îi plăceau dulcegăriile stilistice (dimpotrivă), ci fiindcă peștele era chiar unul mic, încăpînd în palmele mele de pici, un peștișor.
Daniel Cristea-Enache 19.12.2018
Am făcut bine, Mama?
