Zăpezi cu palme tăiate

Cum altfel să-mi iau rămas bun
dacă nu sub cupola unui circ în zăpezi
rezemându-mă imperial-histrionic
pe hohotul unui clovn sfâșiat
privindu-te în ochi
cu cea mai viscolită şi tragică victorie
a înfrângerii
ştiind că va rămâne această
capodoperă a tristeţii
de fapt, timpul nostru perfect încremenit
în palmele tăiate ale unei zăpezi
mai înainte de-a se naşte
cea mai frumoasă îmbrățișare
care ni s-ar fi putut întâmpla?
Iată, iubire, acesta e darul meu:
crima perfectă în care ucid
ceea ce nici n-a apucat să se nască,
nici să moară,
nici să devină ostil.
E-atâta dragoste de tine în această plecare,
că trebuie doar să mă ţii de mână
ca-ntr-un poem biblic
sub ruina acestui circ părăsit
fredonându-ţi iubirea neîntâmplată
ca şi cum doar ea ar fi rămas
din toate zilele vieţii tale de om
Şi eu, sub măştile acestui clovn tragic
în care, iată, se sting aplauze
şi se nasc zăpezi
cu palme tăiate.
…Dar şi aşa, şi aşa
te mai pot mângâia.