Mariana Rogoz Stratulat 
M-am oprit pe marginea
prăpastiei.
E adâncă și întunecată.
Îmi amintește de umbra anilor
încarcerați
în noaptea disperărilor.
Totul e strâmb și murdar.
Cărarea e pustie.
În jurul meu se învârt
gânduri grăbite și triste,
cavaleri fără săbii și cap,
cuvinte fără noimă,
cucuvele albe
și ghicitoare, care-mi citesc norocul
în zațul altui veac…
E doar o despărțire ocazională,
un joc sadic
de a fost și nu va mai fi;
pentru că, nu-i așa,
toate s-au stins,
toate au un sfârșit.
Chiar și cărarea
pe care ne-au risipit trandafirii cândva.
