Zadarnic șterge vremea

O dragoste absolută ‒ într-o varianta calmă, neeruptivă ‒ găsim în Zadarnic șterge vremea (1876):

„Zadarnic şterge vremea a gândurilor urme!/ În minte-mi eşti săpată ca-n marmura cea rece,/ Uitarea mână-n noapte a visurilor turme/ Şi toate trec ca vântul ‒ dar chipul tău nu trece.”

Povestea este tristă pentru că s-a încheiat demult și aparține iremediabil trecutului. Iar trecerea timpului, în acest caz, nu acționează ca un anestezic asupra celui chinuit de dor.

Poetul fixează într-un vers inspirat imaginea iubitei, așa cum i-a rămas lui în amintire: un chip frumos cu capul întors spre umărul stâng. Ca un fotograf cu idei, el a ales pentru modelul său o poziție a capului expresivă prin asimetrie.

Deși poemul este scris într-un regim de melancolie senină și resemnare, tristețea răscolitoare trăită de bărbatul rămas singur tinde mereu să se exprime printr-o gesticulație patetică:

„Astfel în veci în minte-mi încremenişi frumoasă/ Şi văd în veci aievea divinul tău profil./ O, cum nu pot în braţe să te omor plângând/ Tu, blond al vieţii mele ş-al dragostei copil!// Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,/ Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus/ Şi noaptea-ntreagă ochi-mi în lacrimi se îneacă/ Şi mintea mea în noaptea de veci va fi apus.”

(Este remarcabilă, prin concretețe, reprezentarea insomniei: „Zadarnic cat repaos pe perina cea moale,/ Îmi pare c-a mea tâmplă pe piatră o am pus”.)

Totuși, până la urmă învinge stăpânirea de sine. Suferința e în continuare chinuitoare, greu de suportat, dar poezia se derulează lent, în versuri metodic-tărăgănate, de treisprezece-paisprezece silabe, în ritm iambic, cu cezura căzând invariabil după primele șapte silabe. Acest contrast între deznădejdea răvășitoare și regularitatea mecanică a textului este de efect:

„O rai al tinereţi-mi, din care stau gonit!/ Privesc cu jind la tine asemeni lui Adam,/ Eu nu gândesc c-o clipă am fost şi fericit,/ Ci mor, mor de durerea că-n braţe nu te am.”

P.S. La examenul de bacalaureat din 2007, printre subiectele posibile de la limba română era prevăzut ‒ ca subiectul I din varianta de bilet nr. 12 ‒ și poemul Zadarnic șterge vremea de Mihai Eminescu. Iată un fragment dintr-un model de tratare a subiectului, pus la dispoziția elevilor:

„1.Sens denotativ: «marmura cea rece»; «chip frumos»; «umăr stâng».

Sens conotativ: «a gândurilor urme»; «visurilor turme».

2.Polisemia cuvântului «rece» *Sezonul rece începe din noiembrie. *La munte bate un vânt rece ca gheaţa. *Pentru a picta un tablou de iarnă, folosim culori reci. *La restaurant am mâncat o gustare rece şi o friptură de pui. […]

7.Figură de stil: *«chip frumos» ‒ prin utilizarea epitetului «frumos» alăturat chipului, eul liric realizează un scurt portret al iubitei, care este de o frumuseţe incredibilă, amplificând astfel intensitatea sentimentului de dragoste profundă pentru eternitate; *simetria sintactică realizată prin repetiţia sintagmei «În veci» care sugerează statornicia iubirii, eternitatea sentimentului profund al eului liric pentru femeia iubită.”

Știință adâncă! Marmura este rece, dar tot rece poate fi și o gustare. Iubita este de o frumusețe… incredibilă. Iar repetarea sintagmei „în veci” sugerează eternitatea. Dacă nu era, Doamne-ferește!, repetată, sintagma sugera efemeritatea.

(text apărut în România literară nr. 42/ 2018)