Nicolae Roșianu 
În lucrările noastre (Stereotipia basmului, Eseuri despre folclor etc.) am prezentat esența teoriei proppiene, devenită azi clasică; aici o reluăm succint, orice poetică folclorică neputând face abstracție de contribuția fundamentală a autorului morfologiei, fundamentală nu numai pentru folcloristică, ci pentru întreaga istorie literară contemporană modernă: Lévi-Strauss și școala franceză în totalitate (Bremond, Greimas, Todorov ș.a.) sau cea americană (A. Dundes, Elli și Pierre Maranda) n-ar fi existat fără Propp. În fond, cu perfecționările ulterioare, modelul lui Propp devine într-adevăr tipic pentru demersul structural care înseamnă nu detectarea specificității unui text, ci a structurii sale, definită numai ca organizare particulară a unor invariante existente într-un cod supraindividual, un cod al genului literar, al discursului, al speciei etc.
V. I. Propp demonstrează că nici motivul, nici subiectul (acesta din urmă considerat de Veselovski ca serie de motive) nu constituie unități permanente, indivizibile. Aceasta caracteristică o au funcțiile personajelor, care sunt elementele de bază. Stabile, deci invariantele narațiunii. Se identifică 31 de funcții care se succed într-o ordine predictibilă, alcătuind morfologia basmului. Așadar, funcțiile personajelor dau naștere morfologiei (structurii, compoziției), iar subiectul este rezultatul concretizării lor. După ce evidențiază principalele posibilități de concretizare a funcțiilor, autorul trece la distribuirea lor pe personaje, identificându-se un număr de șapte personaje. În concluzie, Propp ne oferă două modele de construcție a basmului: unul are în vedere seria funcțiilor, celălalt – personajele. Rezultă, astfel, două modalități de definire a basmului fantastic: narațiune ce cuprinde un număr limitat de funcții într-o ordine predictibilă sau narațiune ce se construiește pe o schemă bazată pe cele șapte personaje.
În sfârșit, sunt analizate procedeele de introducere în acțiune a personajelor, atributele acestora și importanța lor în compunerea subiectului, modalitățile de construcție a narațiunii și se definesc relațiile compoziție – subiect și subiect nou – variantă.
În ceea ce privește destinele Morfologiei în lume, precum și despre alte contribuții ale lui V. I. Propp în domeniul folcloristicii universale, trimitem la lucrările noastre consacrate structurii și genezei basmului fantastic. Cu o singură excepție: nu putem lăsa fără replică faptul că V. I. Propp este „învinuit” de formalism, și aceasta de pe pozițiile structuralismului, lucru oarecum paradoxal (știut fiind că structuraliștii au fost și continuă să fie considerați „formaliști”), dar și revelator în același timp, demn de luat în seamă de cei care pun semnul de egalitate între structuralism și formalism.
