Carmen Firan 
De cum întorc privirea
florile se deschid
călugăriţele îşi dau jos
pelerina cu glugă
şi se uită la cer ca şi cum
acolo s-ar întâmpla toate
râul îşi mută albia
larvele îşi pun aripi adevărate
obiectele se retrag în ele
nebăgate în seamă
şi îşi încep complotul
împotriva distanţelor,
funii roase de timp
unind două puncte fixe:
apa din care venim
cu apa pe care ne ducem,
petale albe plutitoare
înroşindu-se
de cum întorc privirea.
