Leonard Oprea 
„Mizeria Condiției Umane…
… este dată de/prin mărimea și densitatea lipsei de speranță.
„… noaptea adâncă / sub felinar de ftizic… /un cireș-n floare…“
(Theophil Magus)
Destul de recent, mi s-a întâmplat să mă aflu într-o biserică mare cît o catedrală.
Era într-o zi cu soare, pe la ora prânzului.
După slujba de dimineață.
…
Stăteam eu așa, în genunchi în fața Icoanei Domnului nostru Iisus Christos, acolo, lângă altar.
Cu ochii închiși și palmele împreunate în dreptul inimii.
Da, mă rugam de zor.
Și mirosea a tămâie.
Și, rosteam tare, cu voce adâncă:
„Oh, Domnul meu și Dumnezeu meu – dă-mi familia înapoi, salvează-mi căsnicia – ca să te pot sluji mai bine, mult mai bine decât te-am slujit înainte! Doamne, nu lăsa oamenii, nu lăsa pe cei cu necredință, pe aceia care au Puterea, nu îngădui legea lor să învingă împotriva voinței tale întru Sacra Căsătorie și Sfânta Familie! Doamne – te implor – nu îngădui nimănui să distrugă familia mea! Doamne, ajută-mă să-mi salvez copilul! Te implor Doamne! Mulțumesc Doamne. Amin.“
…
Și, da, rosteam ruga mea cu voce șoptită și adâncă.
De fapt – plângeam.
Plângeam…
Când dintr-o dată…
…
La început n-am înțeles prea bine ce se întâmpla, fiindcă mă știam singur în catedrală.
Dar, în mod sigur cineva mă bătea zdravăn cu palma pe umăr.
Înger n-avea cum să fie, că nu era zi cu Îngeri și nici măcar eu, care mi-s bine credincios nu cred că Îngerii apar așa, oricând și oricum.
Deodată cu bătaia zdravănă pe umăr, am auzit și vocea.
Și, mi-am zis că om era acela din spatele meu.
Om care mă mustra aspru, amenințător:
„Ce faci?! Te rogi cînd ai tu chef, aaa?!… Hai, marș d-aici! Hai, marșș!!!
Hai mă, c-am botez de ținut! Vrei să chem Poliția?!“
…
Evident, botez nu putea să țină decât popa.
Am întors capul.
Popă era.
Și vinețiu de revoltat ce era, mă ațintea cu ochi de mistreț iritat.
Nu i-am răspuns.
I-am luat doar mâna de pe umărul meu și am continuat să mă rog.
S-a temut să mă mai alunge din fața icoanei.
Totuși trebăluind cu pregătirea botezului, n-a încetat să mă spurce printre dinți.
Tare. Să aud și eu, darămite cum?!
Însă, am continuat să mă rog.
…
Prin urmare, popa a chemat Poliția.
…
Polițiștii l-au ascultat pe popă.
Pe mine nimeni nu m-a întrebat nimic.
Nu mi s-au citit drepturile – pur și simplu am fost arestat.
Doar așa și doar atât – fiindcă mă rugăm pentru Salvarea Copilului și a Sfintei Familii.
Nimic altceva.
…
Când, încătușat și escortat de polițiști, am părăsit catedrala, mă golisem de sânge, iar tâmplele le-am simțit clopot de aramă lovit asurzitor de ciocanul acelor înălțate:
Eli, Eli, lama sabachthani?
…
„… ceață și ploaie…
orașul pustiu – pustiu…
Moartea dansează…“
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
(sursa foto: art.com)
