Nicolae Manolescu 
11 aprilie
Lucrul cu care m-am obişnuit cel mai greu în viaţă n-a fost stereotipia, repetarea monotonă a evenimentelor cotidiene, ci, din contra, faptul că majoritatea evenimentelor care mă interesau cu adevărat nu se repetau niciodată. Mi se pare mai puţin insuportabil să faci mereu aceleaşi gesturi, decât să nu poţi face de două ori un gest. Mai exact: insuportabilă este conştiinţa că prea puţin, infim, din ceea ce iubim are un lendemain. Priveşti un peisaj care-ţi place şi nu eşti sigur că-l vei regăsi a doua zi la fel. Trăieşti un moment de beatitudine şi simţi brusc cum se duce, ireversibil, irevocabil, ca apa care se scurge printre degete. Urăsc despărţirile fiindcă pun în evidenţă tocmai acest fapt. Moartea este din aceeaşi categorie: trage linie, pune punct, face repetarea de neconceput. Stereotipia însă e în cel mai înalt grad consolatoare: ne încredinţează de eternitatea lumii. Chiar dacă ne plictiseşte adesea, ea întreţine în noi iluzia că suntem veşnici. „Les seuls événements notables d’une vie sont les ruptures”, citesc în Aveux et anathèmes. Tresar furios. Dar Cioran adaugă: „Ce sont elles aussi qui s’effacent en dernier de notre mémoire”. Dacă o citeam corect pe prima, aproape că nu mai era nevoie de a doua propoziţie: notables înseamnă, de fapt, ceea ce se reţine.
18 aprilie
Din scrisoarea lui Camus către Marcel Aymé, care făcuse apel în favoarea lui Brasillach, condamnat la moarte pentru colaboraţionism. „Vous dites qu’il entre du hasard dans les opinions politiques et je n’en sais rien. Mais je sais qu’il n’y a pas de hasard à choisir ce qui vous déshonore.” Camus semnează apelul, dar ţine să precizeze acest lucru.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
