Un proces cu tata

În absența tatălui – 5

Venise şi multaşteptata mătuşă, alta decât cea care ne era vecină, un munte de om care umplea spaţiul cu vorbele şi energia ei, nu mai apuca nimeni să spună ceva, toţi trebuiau s-o asculte şi să facă cum spune, o priveam înmărmurit, n-o mai văzusem decât de două ori până atunci şi nu-mi aminteam să fi fost atât de mare sau poate îmi fuseseră mie ochii în altă parte, era cât uşa de lată şi la fel de înaltă, avea o claie de păr roşu care-i cădea de umeri, ochi albaştri şi obraji rumeni cu o grămadă de vinişoare rozalii, uşor transpiraţi şi când s-a aplecat să ne strângă la ţâţele ei imense pe mine şi pe frate-miu m-a izbit o căldură dulceagă cu miros de lapte, ofta,

ioi, ioi, copii,

şi până să ne urnim, a vrut musai să ne spună că bărba-su, fratele tatălui meu, se îmbolnăvise şi a fost nevoită dimineaţa să-i facă mâncare de regim şi să i-o lase la pat, în crăticioare şi farfurii bine acoperite, că doar nu poate să mănânce decât mâncare proaspătă, apoi a alergat la tren şi din gară a alergat la noi, dar ştia că mai avem timp, se interesase, nu prea mult, dar destul cât să desfacă coşul de merinde şi să care în cămară ce ne adusese şi nouă, un borcănaş cu miere, nuci, mere şi ouă proaspete de găină, mama îi tot zicea că nu trebuia, dar vorbea atât de fără vlagă, încât mi-a fost clar că-i era gândul în altă parte şi mă uitam la mătuşă cum nu-i mai tăcea gura, de-abia de apucase vreunul din cei de faţă să întrebe ceva şi ea turuia cum nu mai văzusem pe nimeni, m-am gândit că aşa or fi fiind unguroaicele, auzisem că e unguroaică, d-astea nu prea înţelegeam tot ce spune, m-am dumirit eu, nu vorbea bine româneşte, stâlcea cuvintele cum nici măcar Gore n-o făcea, simţeam că-ncepe să-mi vâjâie capul,

atunci am întrebat de ce nu mai mergem odată,

şi mătuşa cea mare parcă s-a oprit o clipă din agitaţia ei, da, copil, mergem să-l vedem pe taică-tu.

Pe drum mă gândeam cât de caraghios trebuie să arate grupul nostru de opt sau nouă inşi cu mătuşa uriaşă în mijloc care nu înceta să vorbească, acum întorcea pe toate feţele accidentul şi se apucase să spună că şoferul care băuse n-o să păţească nimic pentru că e membru de partid şi d-asta tata o să-nfunde puşcăria, o fi având şi el o vină, dar ălălalt n-a mâncat usturoi şi nu-i miroase gura, că doar e cu partidul, am văzut-o pe mama cum a strâns-o de mână,

taci, Rozalia, vrei să ne salte şi pe noi,

de ce să ne salte, a întrebat mătuşa, ăsta-i adevărul,

sau măcar vorbeşte mai încet, a mai spus mama,

nu pot să tac când se-ntâmplă astea, a strigat mătuşa,

te rog, i-a spus mama,

şi parcă mătuşa a lăsat-o mai moale, nu sunt sigur, tocmai atunci se trezise frate-miu să mă tragă de mână şi să mă-ntrebe şoptit despre ce vorbesc şi, atent la el, n-am mai fost la ceilalţi,

habar n-am, i-am spus,

nu te cred, tu le ştii pe toate, nu vrei să-mi spui,

dacă nu mă crezi, n-ai decât să întrebi sau să te-ntorci acasă, i-am răspuns ţâfnos, ştiam că cu asta chiar îl făceam să tacă, dădea din cap ca o maimuţică, cum văzusem la circ o dată şi chiar nu pricepeam ce-o fi în gândul lui,

să nu-i spui mamei, a zis,

ce să nu-i spun, am întrebat,

să nu-i spui de cravată,

la asta se gândea, eu uitasem, şi brusc am rămas mai în urmă şi am trecut în spatele mamei, să nu-i cadă ochii pe mine, dar când am ajuns la tribunal, înainte să intrăm în sala de şedinţă, a ţinut să ne aranjeze din nou hainele şi atunci a văzut că nu mai am cravata,

ce-ai făcut cu ea, m-a dojenit speriată,

mă strângea şi-am scos-o, am minţit eu,

eşti sigur, m-a mai întrebat, nedumerită, o potrivisem foarte bine, dar n-a spus mai multe, chiar atunci trebuia să intrăm şi ne-am înghesuit toţi unul lângă altul pe o banchetă în rândul al doilea.

Abia ne aşezasem şi pe una din uşile laterale au intrat doi miliţieni şi între ei tata, l-au dus într-un fel de ţarc,

îi zice boxă, mi-a şoptit mătuşa mai liniştită,

era îmbrăcat în nişte haine vărgate, în dungi cenuşii de două feluri, una mai închisă, aproape neagră, părea obosit sau nedormit, tras la faţă, dar când a ridicat privirile albastre să se uite în sală şi ne-a zărit, a clipit des de câteva ori şi parcă s-a luminat şi atunci mi-a venit să-l strig, dar ştiam că n-am voie, făcuseră instructaj cu noi acasă, aşa că mi-au dat doar lacrimile şi-l vedeam ca prin ceaţă, şi tot ce a urmat s-a petrecut în ceaţa aceea. Au venit judecătorul şi asesorii, lumea s-a ridicat în picioare, sau nu s-a ridicat, i-au pus lui tata mai multe întrebări, a răspuns, un bărbat sfrijit l-a acuzat de toate relele pământului, un altul i-a luat apărarea cu jumătate de gură, au întrebat rudele celor morţi dacă vor despăgubiri, au venit mai mulţi martori să spună cum fusese, de parcă nu era limpede, începuse să mi se pară plictisitor tot, şi atunci mi-am amintit ce spusese Gore, c-o să primească doişpe ani de puşcărie, m-am îngrozit, doişpe ani plus ai mei înseamnă c-o să am douăjtrei când o să scape, adică o să fiu bătrân când tata va fi liber din nou şi ochii mi s-au înceţoşat şi mai tare şi nici nu mai eram atent la ce se întâmplă, mă gândeam cum o să stea tata acolo atâţia ani, tot ce auzisem despre puşcării erau grozăvii cumplite, cu pereţi din piatră rece şi umedă, paie pe jos, şobolani, o fereastră cât palma cu zăbrele pe care nici soarele nu intră, ca-n Monte Cristo, ce-o să facă atâţia ani în întuneric, o să orbească, o să-i crească barba şi pe urmă o să albească, or să-i cadă dinţii ca marinarilor care nu mănâncă luni de zile decât pesmeţi, aşa cum citisem în cărţile cu piraţi, m-am cutremurat.

Atunci am auzit-o pe mătuşa Rozalia vorbind de şoferul care băuse şi n-a fost chemat. Se lăsase o tăcere de gheaţă în sala de judecată, pe urmă o rumoare uşoară, judecătorul şi asesorii erau uluiţi, nu li se mai întâmplase una ca asta, regulile erau stricte, nimeni din public n-avea voie să scoată o vorbă, nu mai spun să intervină în proces, altfel evacua pe loc sala, dar până să se dezmeticească ei, mătuşa a vorbit din nou,

nu-l implică nimeni pe omul acela, spunea ea, pentru că e membru de partid şi scapă de orice acuzaţie numai pentru că e membru de partid şi asta nu e drept, nu de asta s-a schimbat regimul,

mătuşa vorbea repede şi probabil a spus cuvinte mai multe pe care nu le înţelegeam şi nu le mai ţin minte, nu se ridicase în picioare, şedea tot pe banchetă, la două locuri de mine, avea o voce puternică, făcuse sala să răsune, se lăsase o linişte cumplită, auzeam cum respiră lumea din jur, nimeni nu mai văzuse aşa ceva, se uitau la ea cu coada ochiului, să nu fie cumva acuzaţi că au privit-o şi-au aprobat-o, aflasem că pentru vorbe dintr-astea te saltă pe loc, sau aşa înţelesesem eu şi mă uitam la miliţienii din sală dacă nu se pregăteşte vreunul s-o salte, mă gândeam că le va fi foarte greu, mătuşa era de două ori cât ei şi ar fi trebuit să fie cel puţin patru ca s-o salte.

Trecuseră câteva clipe şi judecătorul s-a dezmeticit, a bătut cu un ciocănel în masă, a strigat linişte în sală, dar mătuşii părea să nu-i pese, întreba unde-i omul cu carnetul de partid, ăla făcuse accidentul, şi deodată judecătorul a strigat cu un glas şi mai ascuţit să fie linişte, a bătut din nou cu ciocănelul, faţa îi roşise de furie, a strigat din nou

vă dau afară

şi doi miliţieni vizibil nervoşi au venit repede şi s-au aşezat la capătul rândului, se pregăteau să ne ridice în picioare pe toţi, abia atunci mătuşa mea a tăcut şi miliţienii s-au dus la locul lor, lângă boxă.

În tot timpul ăsta tata o privea calm, nu ştiai dacă o aprobă sau nu, parcă nici nu era vorba de procesul lui, şi atunci am înţeles că el ştia deja ce-o să se întâmple cu el, totul nu era decât o piesă la care trebuia să participe, cum se întâmpla în cele pe care le ascultam cu sufletul la gură la Telefunkenul vechi de acasă, am fost mândru că era atât de calm, mai că-mi venea să le spun celor din jur că e tatăl meu, îl vedeţi, poate fi un exemplu, nu e laş şi e demn, dar când m-am uitat mai bine la ei, încă nu-mi dispăruse ceaţa din ochi, am fost sigur că nu-i interesa nimic din cele întâmplate, aşteptau alt proces care nu mai începea odată, pentru tata venise doar banca noastră şi o alta cu rudele celor morţi.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)

(sursa foto: publika.md)