Gabriela Pachia 
Duduie maşina de reciclat singurătatea istoriei…
Timpul putrezeşte, încolţit de răscruci şi vectorii gloriei…
Încâlcit, trecutul sacru se plimbă plâns pe Calea Victoriei…
Flacăra mierlei încărunţeşte în şerpii raţiunii,
luptele de aer, apă şi foc dau viaţă stagiunii ―
pumn de pământ scăpătat închinându-se eroziunii !
Am tot privit prin lacrimi nesomnul scoicilor, jiletcilor,
hambarelor, setcilor, dinţii neînvinşi ai măririlor,
zăbroanele duşmanilor, schismele schivernisirilor…
Sar păstrăvii memoriei accizate în peste poate…
Dovadă că nu poţi trăi fără amintirile toate…
Hidosul tău rost de şuncă furuncă-l, chiralitatea dă din coate !
Linotipii spulberate, nu probaţi oarbe măşti străine !
La nunta vitraliilor, purtaţi ce vă stă cel mai bine !
Nu fi lut înainte să fi fost om ! Rămâi între sulfine !
Ne răţoim la-mbârligaţi târlici, dar ce facem noi aici ?
Mă izolez bufonic, sunt doar un recif, scormonici de frici,
înălbesc conştiinţe, pseudoantici şi scribi slugarnici…
«De trei ori femeie !» Vieţile ne-au fost scadent bricolate !
«Bravo, ai stil !» «Daţi-mi bannere, voi, munţilor !» Vieţi clasate !
„Noi ne-am jertfit pe jumătate pentru pene colorate !“
Sursa foto: ziare.com
