Alina Neagoe 
Delapidară şarmantă
La Curtea Dragostelor Târzii…
Mi te-ai juruit
Pe trei veri pustii
C-ai să vii
Pentru amândoi,
În doi
Să definim culorile.
Cum ar fi dragostea noastră
Fără puțin arămiu viu?
(Cam necoaptă şi firavă,
Ar ceda sub greutatea primului vals).
Aşadar, Dragoste Arămie,
În toamna verde crud,
Din suflet rămas necolorat,
Cu ochi de un albastru mat
(Sclipirile am convenit că sunt mincinoase),
Întinde-ți aripa stacojie deasupră-mi
Şi nu lăsa soarele
Să mă inunde, pentru-a câta oară,
Cu false şi gratuite lumini.
Să recalculăm vârstele!
Eu ştiu că aş putea trece cu uşurință
Drept prim cultivator de tuberculi, dar,
Te rog, spune-mi că ai fost
Corijentă la matematică,
Iar proful de mate ți-a dat 5-ul salvator
Intr-o ultimă toamnă, condescendent, sau
Temător de-a nu rămâne veşnic
Înțelept,
În timp ce îşi ghicea chipul ros
În fereastra sălii de curs.
Să redefinim miturile
Scurtând fuga spre linişte
La jumătatea distanței dintre noi,
Eu cu un pas, tu cu un pas
Și, ucigând sfârșitul strecurat ca un hoț
De mere de aur
În grădina noastră arămie,
Să locuim de azi, cei dintâi, într-un mâine sacru
Din care n-am apucat să trăim
Decât 22.000 de zile, toate profane
Și absolut inutile,
Scurte şi colorate de prost gust,
În grabă, cu resturile vopselelor
Rămase de la oamenii pe care, straniu,
I-am iubit doar pentru o rămăşiță de violet.
Te regăsesc cu brațu-ți plin de camelii,
Odihnind ruginiile benchetuieli
Pe pieptu-mi mai întunecat decât Catedrala Notre -Dame,
În care lumina se zbate din băieri
Să pătrundă;
Priveşte-mi sufletul cu pereți tapisați
Sinistru, în imagini alb -negru,
Cu linii nesigure şi tremurânde de contur,
Ca un caleidoscop în care, un manufacturier frustrat
A uitat să pună piesele colorate.
Juna mea arămie,
Doar pentru tine trecutul se-mbracă veşnic în dimineți colorate.
Bonjour, cher Novembre!
Bonjour, mon ambre de jeunesse!
