Triturus alpestris

Viața e un fleac, îmi zic
în timp ce sudez gratii la geamuri
și studiez cu harta pe masă teritoriul dintre scara A și scara B
I se spune bloc pentru că te blochezi între pereții lui de beton,
capcană confortabilă, cu multe etaje și lift
Gândacii de sticlă foșgăiesc prin labirinturile reci ale clădirii,
cu elitrele lor de carbon împing secvențe de gând
de colo până colo
Le ascult cu atenție spovedania

I se spune oraș pentru că orele se micșorează sub cupola lui de sticlă
Furnicar urban ultratehnologizat
Pe străzile lui plouă la comandă,
dar ninge când nu te aștepți
Cochetez tot mai mult cu anotimpul outsiderilor,
înainte de aterizarea pe străzile prăfuite
execut un ultim looping
Ziua pare închisă de la un capăt la altul,
iar turnul de control nu reușește să răspundă întrebărilor de cultură generală
Evit în ultimul moment ciocul metalic al bufniței,
sunt un triturus alpestris
adaptat la realitatea urbană