Nicolae Manolescu 
13 martie
Starea ciudată pe care o am ori de câte ori privesc vechi fotografii de familie: un amestec de melancolie, datorată recunoaşterii trecutului, şi de perplexitate, datorată înstrăinării lui. Într-o fotografie din timpul războiului, am vreo 4 ani şi mă aflu pe o stradă din Sibiu, împreună cu bunicul meu matern; port o haină albă de blană şi pantaloni de lână gri; din pricina soarelui care-mi bate în ochi, mă strâmb urât. Mă uit la copilul din fotografie şi încerc să mă recunosc în el. Nu reuşesc deloc. Însă prezenţa, alături de copilul caraghios, a bunicului, care e aproape aşa cum îl ştiu din realitate, îmi creează cea mai deplină impresie de familiaritate.
14 martie
Lectură din Gracq. Puţină muzică: Grieg, muzică instrumentală barocă din secolul XVII italian. Spune Gracq: „Quelle bouffonnerie et quelle imposture, au fond, que le métier du critique: un expert en objets aimés.”
16 martie
Flaubert către Maupassant: „Je crois à la haine inconsciente du style. Quand on écrit bien, on a contre soi des ennemis: 1) le public, parce que le style le contraint à penser, l’oblige à un travail; 2) le gouvernement, parce qu’il sent en vous une force et que le pouvoir n’aime pas un autre pouvoir”. Şi tot acolo: „Les gouvernements vont et viennent, Monarchie, Empire, République, aucune importance. Mais l’esthétique officielle ne change pas! En vertu de leurs fonctions, les hommes de gouvernements et les hommes de justice ont le monopole de bon goût.”
18 martie
J. Gracq (p. 130-131): ce reţinem din ce citim. Pentru proiectata mea carte Cititul şi scrisul. Mi-ar plăcea să pun în exergă versurile lui Grigore Alexandrescu:
Nu mai eşti tu acela care-n copilărie
Ştiai pe dinafară vestit-Alexandrie,
Şi viaţa ciudată a unui crai cuminte
Care lăsa pe dracu fără încălţăminte?
Tu care mai pe urmă, râzând de-acestea toate,
De rost puteai a spune tragedii însemnate,
Meropa, Atalia şi altele mai multe,
Declamându-le toate cui vrea să te asculte?
20 martie
Din nou Gracq, pentru Cititul şi scrisul: „Combien il est difficile – et combien il serait intéressant – quand on étudie un écrivain, de déceler non pas les influences avouées, les grands intercesseurs dont il se réclame, ou qu’on réclamera plus tard pour lui, mais le tout-venant habituel de ses lectures de jeunesse, le tuf dont s’est nourrie au jour le jour, pêle-mêle et au petit bonheur une adolescence littéraire affamée” (p. 160). Şi, la fel de sugestiv, p. 161 şi următoarele.
