În așteptarea lui Moș Crăciun

În absența tatălui – 2

Începusem să îngheţ de-a binelea la coadă, degeaba tropăiam ca ăi din jur, sau poate se lăsase frigul mai tare, şi mi-a venit o idee, să nu mai aştept maşina care cine ştie când o să vină şi să rup un brad dintr-un parc, ochisem vreo doi numai buni de împodobit, cu câteva zile în urmă, aşa că le-am spus oamenilor din spatele meu că mă duc până acasă să mă-ncălzesc un pic,

du-te, piciule, da’ vezi că dacă stai mult, n-o să mai fim aici când te-ntorci,

nu înţelegeam de ce spuneau asta şi când mă îndepărtam am văzut să se strânsese şi mai multă lume în spatele lor şi coada iar începea să se unduiască într-o parte şi în cealaltă, dar ştiam că e păcăleală şi nu apare nicio maşină cu brazi.

Parcul din faţa halelor era prea mic şi prea multă lume trecea pe trotuarul din faţa lui, n-aveam cum să mă apropii de brazii de acolo, aşa că m-am dus mai departe, spre bulevardul cu castani, şi am dat peste alt parc, plin de boscheţi încotoşmănaţi în zăpadă şi brazi pe care îi ghiceai doar după siluetele lor, parcă erau fantome, am pândit un moment în care nu trecea nimeni pe trotuarul din apropiere, am călcat pe zăpada afânată, îmi intra piciorul adânc până la genunchi, am simţit cum îmi alunecă omăt în bocanc, pe lângă şoseta groasă de lână, care s-a răcit şi s-a umezit pe loc, am pus mâna pe un brăduţ, era ţeapăn, cu o tulpină groasă cât braţul meu, nu puteam s-o rup cu niciun chip, m-a acoperit doar un nor de zăpadă din cap până-n picioare, când l-am zgâlţâit, îmi intrase în ochi şi-n gură, mi-am şters faţa cu mâna înmănuşată, şi ea era udă şi scorojită de zăpadă, şi atunci mi-am dat seama că n-am la mine niciun cuţit, nici măcar briceagul cu care mă mândream la şcoală, trebuia să caut un brad mai pirpiriu, să se rupă, dar toţi fuseseră plantaţi odată, crescuseră zdravăn, chiar şi cei mai piperniciţi nu se lăsau nici măcar îndoiţi, nici măcar o creangă nu puteam rupe cu mâinile goale, am încercat cu unul, apoi cu altul, la al patrulea am înţeles că nu-i chip să-i rup, năduşisem degeaba, îmi tremurau mâinile, mănuşile de lână mi se udaseră cu totul, şi pe deasupra mi-era o frică grozavă să nu mă vadă cineva, norocul meu că nu era nicio lumină în parc, dacă se apuca vreunul să strige uite hoţul, mă prindea vreun miliţian şi ajungeam la puşcărie, mai rău ca tata, zburam la şcoala de corecţie, dar simţeam că nu pot renunţa, era noaptea în care urma să vină Moş Crăciun şi plecasem să aduc un brad şi mă gândeam că fratele meu mai mic o să fie tare dezamăgit dacă mă întorc cu mâinile goale şi că nu mă poate vedea niciun miliţian pentru că sunt şi ei la casele lor aşteptându-l pe Moş Crăciun şi atunci m-a apucat o disperare cumplită şi-am început să plâng, mi-am dat seama de asta când mi-am simţit obrajii îngrozitor de reci, am pus mâna, erau lacrimi îngheţate, m-am învârtit pe propriile urme în parc şi am plecat spre platoul halelor, acolo măcar urma să sosească un camion cu brazi. Strângeam pumnii înmănuşaţi.

Camionul cu brazi sosise şi coada lungă pe care o văzusem mai înainte se bulucise în jurul lui, o grămadă dezordonată din care ieşea câte unul victorios şi pleca cu bradul în spinare, până am ajuns eu aproape numărasem deja vreo zece, unsprezece victorioşi, însemna că mergea repede, n-aveam de ce să-mi fac probleme, m-a şi recunoscut unul dintre cei cărora le spusesem că dau o fugă până acasă, căra un brad cât un stâlp de telegraf, mă uitam la el prostit, unde-i casa aia atât de mare să-l încapă,

ţi-ai pierdut rândul, piciule, trebuie să te aşezi din nou la coadă, mi-a zis,

am ridicat din umeri, asta e, măcar să prind şi eu un brad.

Până am ajuns în faţă am tropăit nerăbdător, şi parcă se mişcau cu încetinitorul, îmi venea să le spun să nu mai aleagă atâta că tot una e, şi când am ajuns am văzut că mulţi brazi fuseseră aruncaţi jos, lângă o tarabă, formau o grămadă în care scormoneau cei care voiau unul aşa şi aşa şi nu altfel, supravegheaţi de doi bărbaţi în şube, cu câte un săculeţ legat la brâu în care îşi ţineau banii, alţi brazi rămăseseră încă în camion, unde un tinerel aştepta să i se spună când să mai descarce şi fuma, nu-mi puteam lua ochii de la rotocoalele de fum plutind în jurul capului lui, luminându-l şi ascunzându-l în acelaşi timp, m-a văzut că mă holbez la el,

vrei un brad, măi, piciule, m-a întrebat,

am dat din cap,

ai un pol, a mai întrebat,

nici nu sunt sigur că a spus suma asta, sigur era mai puţin pentru că n-aveam atâta în buzunar, aşa că am dat din nou din cap, liniştit, şi flăcăul şi-a fixat ţigara în colţul gurii, a început să răscolească în grămada de brazi, a scos unul, nu-i plăcea, nu ştiu de ce, a mai scos unul, dar îl nemulţumea şi ăsta şi la al treilea a dat din cap, a scotocit după o bucată de sfoară din buzunarul pantalonilor negri de postav, a legat bradul, l-a rezemat de prelata camionului, s-a aplecat să ia banii cu care şi-a mângâiat de două ori bărbia, înainte să-i vâre în buzunarul din care scosese bucata de sfoară, atunci am văzut că era nebărbierit, dar n-avea decât câteva tuleie ca nişte ţepi, iar ochiul în care îi intra fumul ţigării i se închisese pe jumătate şi lăcrima, i-am mulţumit, m-a salutat soldăţeşte şi am săltat bradul să-l duc în spate, cum făceau ceilalţi. Era tare greu, aşa că am preferat să-l târâi după mine. Şi atunci a început să ningă.

Mă opream din când în când să-mi trag sufletul şi să văd dacă n-am rătăcit drumul, începuse să ningă atât de tare că abia vedeam în jurul meu, erau nişte fulgi cât petalele, scoteam limba să-i sorb, în jurul felinarelor se învârtejeau deşi-deşi, parcă spuneau o poveste, abia îmi dezlipeam ochii de la ei, au trecut la un moment dat două sănii, am auzit zornăitul clopoţeilor cailor multă vreme după ce nu-i mai vedeam, şi îndată după aia s-a lăsat linişte şi mi-am dat seama că nu mai întâlnisem niciun om de ceva vreme, însemna că se făcuse foarte târziu, mi-a fost dintr-odată frică, fratele meu mai mic rămăsese singur în casă, mama era în schimbul doi, s-ar fi înspăimântat să nu mă găsească acasă, am iuţit pasul cât am putut, bradul era din ce în ce mai greu, eram lac de transpiraţie, când am ajuns în dreptul bisericii am ştiut că nu mai am mult de mers, am intrat pe strada noastră, dar atunci chiar a trebuit să stau o vreme să mă odihnesc, nu mai puteam târî bradul şi gâfâiam, dar tot am ajuns înaintea mamei, când a intrat în casă eu mă dezbrăcasem şi-mi aşezasem frumos hainele ude pe un scaun lângă soba de teracotă, iar bradul pe care îl scuturasem de zăpadă îl fixasem în trepiedul lui pregătit dinainte să plec în camera mare, în care dormeam toţi trei.

Când a auzit-o descuind uşa, fratele meu s-a repezit s-o întâmpine, a luat-o de mână şi a tras-o cu forţa în casă, abia a lăsat-o să închidă uşa,

ce-i, băiete, ce vrei să-mi arăţi, a venit cumva taică-tu, a întrebat ea,

dar niciunul nu-i spunea nimic.

Mama a rămas înmărmurită, apoi a izbucnit în plâns, eu şi fratele meu ne uitam la ea uimiţi, de ce să plângă când noi îi făcusem o surpriză, fratele meu a luat-o de mână,

hai să-l împodobim până nu vine Moş Crăciun, numai tu ştii unde sunt globurile,

atunci mama şi-a şters lacrimile, şi-a aruncat paltonul pe un scaun şi a redevenit zvârluga pe care o ştiam, a coborât din cămară o cutie la care n-aş fi ajuns niciodată, a acoperit bradul cu globuri, lumânări şi beteală argintie,

Doamne, ce brad frumos, exclama tot timpul,

eram mândru,

chiar îţi place, întrebam,

cum să nu-mi placă, nu vezi ce mândreţe de pom, n-am avut în niciun an unul atât de chipeş,

roşisem de plăcere, dar n-a răbdat să nu mă întrebe cât am dat pe el, i-am spus,

şi de unde ai avut tu atâţia bani,

i-am strâns de la eugenii, i-am zis, şi o parte mi i-a dat naşu să-mi cumpăr un arc cu săgeţi, dar nu mai am nevoie de arc

şi nu mai avea nicio importanţă, eram atât de fericit că mirosea casa a brad încât, atunci când mama a terminat cu împodobitul şi ne-a trimis la culcare, că altfel nu vine Moş Crăciun cât suntem treji, ne-am aruncat amândoi în pat, deşi în povestea asta mai credea doar fratele meu mai mic, eu ştiam că nu-i aşa, dar tare mult aş fi vrut să mă înşel.

Am lăsat uşa întredeschisă spre antreul în care era bucătăria, să se ducă şi la mama căldura din soba de teracotă care dogorea şi am simţit că mă cuprinde o moleșeală grozăvă, care îmi făcea obrajii să ardă. Fratele meu a adormit pe loc, eu mă tot fâţâiam, încă nu mi se încălziseră degetele picioarelor, m-am ridicat în şezut să mi le încălzesc cu palmele şi prin uşa întredeschisă o vedeam pe mama trebăluind în bucătărie, dar o auzeam şi cum ofta atât de tare că eram sigur că plânge, dar nu vrea să se ştie asta. Mi-am tras plapuma până la gât şi am privit silueta falnică a bradului, luminat de albăstriul îngheţat de afară, pentru că îl aşezasem lângă fereastră şi m-am gândit că tare bine ar fi ca povestea să fie adevărată şi Moş Crăciun chiar să vină, măcar să se încălzească. Pe urmă mi s-a părut că simt miros de prăjituri sau de cozonaci şi mă gândeam că mama de-asta trebăluia prin bucătarie şi nu vine să se culce odată, să fie linişte şi să poată apărea moşul şi pe urmă se făcuse ziuă.

(din romanul „În absența tatălui” apărut la Editura Leda, 2009)

(sursa foto: libertatea.ro)