Mariana Rogoz StratulatMariana Rogoz Stratulat
17.10.2018

Delir autumnal

E seară… cuvintele mă dor…

Orașul e pustiu…
Agonizează luna pe stâlpul infamiei.
Pe caldarâmul veșted, cu găuri în obraz,
pășesc himere hâde –
alai de frunze moarte, ce sar peste pârleaz.
Merg să se-nchine la templu
din izlaz,
să bea ceai de cucută,
să-nnoade sentimente –
neliniști ce pândesc iubirea efemeră
și dorul din pervaz.

Un vis cârpit cu lacrimi…

Oglinzile sunt oarbe
și devorează lacom bucăți
grele de cer,
căzute dintr-un lac.
În cuibul nebuniei ard
felinare roșii cu gene de noroi,
ochi aruncați ca zaruri,
crucificați în ploi.
Copacii plâng mistere,
rugina curge-n picuri;
o umbră se răsfață în cripta
de granit.
Tăcere, întuneric…

E toamnă… e nimic…

(sursa foto: pinterest.com)