Domnița Ștefănescu 
CV Tudor recunoaște că s-a înşelat crezând că se aliază cu „oameni corecţi şi cinstiţi“ și nu cu „familia de fanarioţi” PDSR, dornici de îmbogăţire peste noapte. Și totuși, același politician admite că partidul său, PRM, va face totul pentru ca alianța cu PDSR să nu se rupă
12 aprilie 1995. Deputatul independent Petre Ţurlea, declară, de la tribuna Camerei Deputaţilor, că îşi dă demisia din Grupul român interparlamentar condus de senatorul PDSR Ion Solcanu, deoarece nu mai consimte să fie „paravanul excursiilor vesele în străinătate” ale acestui grup care a fost transformat de conducătorul lui şi de un grup restrâns de parlamentari într-o agenţie de turism al cărei scop este divertismentul.
13 aprilie 1995. PD, PSDR, UDMR şi PL’93 se întâlnesc pentru a adopta o atitudine comună faţă de unele proiecte de legi aflate în dezbaterea Parlamentului. Cei prezenţi hotărăsc să respingă proiectul Legii caselor naţionalizate şi să recomande includerea Recomandării 1201 a Consiliului Europei privind drepturile minorităţilor naţionale în Tratatul politic de bază român-ungar. Aflat într-o vizită în România, Miguel Angel Martinez, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, declară, la întâlnirea cu Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe român, că Recomandarea 1201 este un document desuet care a şi fost înlocuit de Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.
14 aprilie 1995. Corneliu Vadim Tudor susţine că PRM va rupe definitiv alianţa cu PDSR, Adunarea Extraordinară a partidului urmând să se pronunţe la începutul lunii mai în legătură cu acest divorţ. C.V. Tudor îl invită pe Oliviu Gherman să nu considere conflictul dintre PRM şi PDSR drept „o ceartă de familie”, deoarece el, preşedintele PRM, nu se consideră membru al „familiei de fanarioţi”, dornici de îmbogăţire peste noapte, aşa cum sunt PDSR-iştii. Şi totuşi, chiar dacă PRM s-a înşelat crezând că se aliază cu „oameni corecţi şi cinstiţi“, C.V. Tudor recunoaşte că în curând cei doi parteneri PRM şi PDSR se vor aşeza la masa tratativelor pentru a încerca să evite ruptura.
11 – 15 aprilie 1995. La invitaţia conducerii UDMR, soseşte la Cluj o delegaţie a Partidului Socialist Ungar (partid majoritar în coaliţia guvernamentală din Ungaria) condusă de Csintalan Sandor, vicepreşedintele executiv al partidului. Scopul vizitei, declarat de ambele părţi, este întărirea relaţiilor dintre PSU şi UDMR. Markó Béla, preşedintele UDMR, declară, cu prilejul acestei vizite, că doreşte consolidarea relaţiilor dintre România şi Ungaria şi contacte neîngrădite între maghiarii din România şi cei din întreaga lume. În privinţa Tratatului politic româno-ungar Markó Béla afirmă că UDMR este mulţumită de felul în care înţelege Guvernul ungar să sprijine interesele minorităţii maghiare din România. Referindu-se la un sprijin mai concret, Takács Csaba, preşedintele executiv al UDMR, aminteşte că fiecare locuitor al Ungariei contribuie cu 20 de forinţi anual la susţinerea materială a UDMR şi a maghiarilor din România, dar că acest ajutor (aproximativ 3,6 miliarde lei) este foarte mic. Csintalan Sandor promite să identifice noi resurse pentru ajutorarea UDMR şi a maghiarilor din România.
15 aprilie 1995. Chişinău. Ia sfârşit seria de ample demonstraţii, la care participă sute de mii de oameni, şi greva generală a studenţilor şi elevilor. Manifestaţiile de protest au durat aproape o lună (au debutat la 18 martie), au fost declanşate şi susţinute în primul rând de studenţi şi elevi, dar lor li s-au alăturat şi alte categorii de cetăţeni nemulţumiţi de starea actuală a ţării. Profesorul universitar, doctor în istorie, Anatol Petrencu, a coordonat consiliul republican de grevă. Principalul motiv care a declanşat greva a fost înlocuirea cursului de „Istorie a României” cu cel de „Istorie a Moldovei”, decizie justificabilă prin Constituţia ţării care prevede că în Republica Moldova limba de stat este „limba moldovenească”. Această hotărâre a făcut ca sute de mii de oameni să iasă în stradă, iar studenţii şi elevii grevişti să ceară, la primul punct dintr-o mai lungă listă de revendicări, înlăturarea din Constituţie a conceptului stalinist de „limbă moldovenească“, astfel încât alineatul 13 al articolului 2 să aibă următoarea formulare: „În Republica Moldova limba oficială este limba română”. La 14 aprilie, Mircea Snegur a avansat Curţii Constituţionale un proiect de lege care să modifice Constituţia în sensul dorit de manifestanţi. A doua zi (15 aprilie) manifestanţii au încetat acţiunile de protest care au semănat frapant cu cele din Piaţa Universităţii din Bucureşti, din aprilie-iunie 1990, nu numai prin amploare, durată, natură a revendicărilor, participare majoritară a tinerilor, ci chiar prin lozinci: Azi în Chişinău, mâine-n satul tău!, Nu mai vrem nici un pic preşedinte bolşevic, De muriţi de foame, nu staţi la balcoane, Moscova nu uita Basarabia nu-i a ta!, Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!, Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist!.
