Duminică, pe 8 octombrie 2018, a apărut primul număr din seria nouă a revistei „Cultura” (revistacultura.ro), editată de Fundația culturală „Augustin Buzura”
Relansăm revista Cultura din convingerea că, pe piața publicațiilor din România, unde criteriile valorice țin mai degrabă de proximitate, de viteza de prezentare a unor pseudo-știri și pseudo-evenimente decât de calitate, o asemenea publicație este necesară. Ea poate reprezenta un spațiu deschis dialogului cultural, derulat în limitele bunului-simț, pentru ființarea căreia merită să luptăm cu argumentele decenței, ale competenței și ale onestității. (AnaMaria Maior Buzura)
„Literatura de azi” salută reluarea activității revistei „Cultura” și-i dorește mult succes în ceea ce are de gând să înfăptuiască.