Daniel Cristea-EnacheDaniel Cristea-Enache
07.10.2018

Bacalaureat

Diploma de Bacalaureat a bunicii mele materne, Rampach M. Evdochia Niculina, a fost eliberată pe 7 iulie 1932 de Ministrul Instrucțiunii, astfel încît eleva absolventă a Liceului Regina Maria din București să se poată „bucura de toate drepturile acordate de legile și regulamentele în vigoare”.
„Nota medie” este: foarte bine.
Pe verso apare „Situația matricolară a elevei Rampach M. Niculina Evdochia în clasele cursului superior liceal”.
Aici apar materiile, cele mai multe rubrici fiind completate în clasa a VII-a, ultima: Religia, Limba română, Limba latină, Limba franceză, Limba Germană (Engleză, Italiană), Limba elină, Istoria, Filosofia, Dreptul și Economia Politică, Geografia, Matematici, Științe Fizico-chimice, Științe naturale, Igiena, Desemnul, Muzica, Gimnastica, Purtarea, Frecventarea, Forma exterioară, Lucrul și Media Generală.
În clasa a VII-a (anul 1931/ 1932), notele au fost înlocuite prin calificative, cel mai mic care apare aici fiind „suficient”, iar cel mai mare – „excepțional”.


Examenul de bacalaureat l-a dat în 1932, cu două probe scrise (Limba română, Științe naturale) și cu șase probe orale (Limba română, Istoria patriei, Geografia României, Limba franceză, Filosofie-Drept și Științe naturale). Media generală: foarte bine.
Delicioasă e rubrica „Forma exterioară”, unde în primele trei clase apare calificativul „Foarte îngrijită”, iar în ultima, „Îngrijită”.
În fine, în clasa a IV-a, la Gimnastică, bunica noastră a fost „Dispensată”.
Timbrele pe care sînt aplicate ștampilele sînt două timbre fiscale, unul roșu (lei 11), altul gri (lei 3), și unul pe care scrie „Timbrul Aviației”, albastru (2 lei).
Pe ștampilele de culoare neagră (de sus și de jos) scrie „LICEUL DE FETE REGINA MARIA BUCUREȘTI, iar pe ștampila aplicată pe fotografia absolventei, roșie, sînt două rînduri circulare: „Minist. Instr. Cult. și Artelor * SERV. DE ÎNV. LOCAL BUCUREȘTI”, respectiv „SECȚIA ÎNV. SECUNDAR”.

(foto din arhiva personală)