Alina Neagoe 
Lingura de lemn bătea frenetic toaca în pereții tuciului, antrenând ușor plutonul de ouă ce-și aștepta cu nerăbdare schimbarea la față printre valurile de foi de ceapă ce fierbeau sforăitor, cu bâlbe sfătoase; tuciul domnea, de deasupra durigii mari a plitei, semiîntunericul blând, secerat din când in când de câte o scânteie ce scăpa prin cenușar.
De deasupra patului cu saltea cu paie al bunicilor, ne privea Un Isus mic și dolofan, cârlionțat, ce Se foia in niște veșminte aurii, strălucitoare, atârnând peste glezne, in brațele Maicii Sale, ce afișa, sub lumina nestatornică a lămpii cu gaz, o bucurie, întunecată pe alocuri de pâlpâirile flăcării, credeam eu.
Bunicii întârziaseră cu pregătirile, prea multe de făcut prin curte, mama întârzia cu baia, eu și fratele meu tremuram de nerăbdare in așteptarea zilei de mâine, in așteptarea hăinuțelor noi de Paști, visându-ne deja încartiruiți alături de ceilalți vecini pe drumul către Biserică, tropăind împrejurul alor noștri, ce transpirau fericiti, cărând de toarte coșul cel mare, plin cu bunătăți; ca bunica mea nu era nimeni, eram convinsă, ea purta și pe cap încă un coș ( coșul cel bun), peste o glapnică confecționată ad-hoc dintr-un batic lat, lucru ce nu o împiedica sa îl ajute si pe bunic, ba dimpotrivă. După legănatul apăsat al mersului ei se antrena Timpul.
De unde își găsea puterea am înțeles abia foarte târziu, când ea deja nu mai era in viață, însă, într-un mare fel, mă bucur că am aflat doar atunci, astfel că, întreaga copilărie, bunicii au fost personajele pozitive principale, eroii basmului meu.
– Are să fie fierte! răsună in noapte glasul bunicii. Să fi luat și noi galuse d-alea colorate, Mărine, ai văzut cum face lumea ailaltă.
-Ba! răspunse sec și lămuritor bunicul meu. Așa s-a pomenit din strămoși, oauăle să fie roșii, ca sângele lui Hristos, unde s-a pomenit oauă albastre și sânge verde?
Camera respiră duhul ouălor proaspăt botezate in marea de foi de ceapă.
– Bebilică, bați, taică, mâine pă popa? Ț-aleg eu acuma ăl mai tare ou, pupa-l-ar taica bătrân dă băiat, ii spuse bunicul fratelui meu.
Vorbele se făcură duh, duhul se făcu vreme, vremea o pierdurăm, ocupați fiind să creștem și să devenim; fericiți cei ce nu caută nimic altceva decât să fie…
