Daniel Cristea-Enache 
Ce-i trebuie unui băiat de 10 ani pentru a fi fericit? Nu-mi puneam problema așa. Eram fericit.
Îmi era de ajuns camera mea, cu un pat, o masă, un dulap. De cînd veneam de la școală, pe la prînz, și pînă după-amiaza, cînd ieșeam la fotbal, stăteam întins în pat și citeam. Prins cu aventurile muschetarilor sau ale eroilor lui Jules Verne, uitam și să mai mănînc. Cînd foamea mă răzbea, fugeam la bucătărie și înfulecam ce vedeam mai întîi. De atunci mi se pare OK și mîncarea rece, chiar și o ciorbă sleită servită-n picioare. Timpul era prețios și nu-l pierdeam cu pregătirea tacticoasă a mesei. Fugeam înapoi în camera mea, cu trei-patru mere pe care le mîncam dînd paginile. Nu iertam nici cotoarele, iar codița de la măr o aruncam după tăblia patului, cum fac și azi, fiindcă bunele obiceiuri nu se pierd niciodată.
Citeam numai ce-mi plăcea, iar ce nu-mi plăcea după primele pagini era lăsat deoparte fără regrete.
Deloc mofturos la mîncare, eram deja mofturos la literatură.
