Adriana Ungureanu 
„Într-o țară normală, universitățile particulare ar trebui să fie cele mai solicitate și cele mai respectate!”
Așa suna postarea mea de pe Facebook din 14 septembrie care a primit răspunsul unei doamne: „Într-o țară normală nu ar trebui să fie facultăți particulare au interesul să ia bani, iar absolvenți nu învață că știu interesul instituției … banii”.
Dincolo de ceea ce se vede, exprimare și scriere deficitare, femeia și-a expus punctul de vedere, care mi se pare dezamăgitor. În concepția dumneaei, doar statul are dreptul de a avea ofertă educațională, ceilalți urmăresc numai să ia bani, fără să ofere nimic, uitând că și la stat sunt locuri plătite, dar, în mintea ei, numai acolo se face carte. Dacă ar fi avut un alt nivel de cultură, poate ar fi fost mai atentă la nuanțe și condiționalul prezent i-ar fi oferit imaginea pe care mi-am dorit să o descriu. „Ar trebui” înseamnă că nu se întâmplă, nu neapărat din motivele enunțate de dumneaei, ci pentru că nu sunt condiții, nici din partea statului – care creează legi aberante și care obligă instituțiile de învățământ particulare să existe ca o replică a celor de la stat, fără a permite posibilitatea diferențierii ofertei educaționale și de a crea o concurență loială –, nici din partea facultăților private, care nu dispun întotdeauna de cei mai potriviți oameni, din punctul de vedere al pregătirii, dar mai ales al conștiinței și respectului pentru instituția care îi plătește. Cum aș putea lămuri o femeie de vârsta a treia, cu apucături comuniste, că instituțiile private încasează bani ca să-și întrețină clădirile și să-și plătească personalul didactic și auxiliar?
Exact ca și în cazul pacienților din spitale – particulare sau de stat – în momentul în care aceștia aleg să se adreseze pentru un serviciu medical, statul va plăti instituției, indiferent de forma sa de proprietate, aceeași sumă de bani. Dacă la o instituție particulară, suma nu este acoperitoare, pacienții plătesc diferența din buzunarul propriu. În acest mod ar trebui să funcționeze și instituțiile de învățământ – de stat sau particulare.
În ce limbă ar trebui să îi explic doamnei respective, că toate, absolut toate cazurile de plagiat aparțin instituțiilor de stat, întrucât doar acestea au dreptul de a avea programe doctorale? Dacă ar fi un caz singular, l-aș fi prezentat cu umor. Dar mă doare, întrucât știu mulți oameni în vârstă din țara asta care gândesc ca ea.
*
Ies din sfera Facebook și intru în lumea literelor, unde creația ar trebui să triumfe și valoarea să abunde. Aș! De unde? În cadrul unui cenaclu literar, importante prezențe din lumea culturală ascultă citirea unui text experimental. Cititorul își permite un paralelism între ceea ce scria în text și ceea ce se întâmplă în zilele noastre, lansând un comentariu discret în favoarea celor care se opun actualului guvern. Atât a fost necesar, să răbufnească cuvinte în petarde din partea unui „mare scriitor”. De ce este mare? Pentru că a avut o anumită poziție înainte și puțin după 1989 și pentru că cei tineri de acum „au doar fum în cap și n-au habar de nimic! Dacă îi întreabă cineva ce vor, niciunul nu știe să spună exact!” Când discuția s-a aprins între cei doi, cel bătrân îl întreabă pe cel tânăr „dar dumneata din ce trăiești? De bine de rău, eu am o pensie, dumneata?” „Eu? Eu am o firmă!” „A! Așa spune! Dumneata ești șmecher, ce să mai! Mă miram eu! Voi, privații ați distrus economia! Și acum vreți Jos PSD! Ca să nu mai plătiți taxe și impozite! Pe spinarea noastră!” Ceea ce a urmat, nu mai poate fi povestit. Mă doare că există oameni care au senzația că mediul privat stă în cârca oamenilor și statul este un bun al nostru, al tuturor. Din păcate, există o doză de adevăr în ceea ce spunea domnul în vârstă: există firme private care fac afaceri cu statul și, într-adevăr, țepele date de acestea sunt ale noastre, ale tuturor. Dar nu toți din mediul privat fac afaceri în acest fel și nu toți sunt aserviți unor servicii secrete menite să „facă rost de bani”. Subiectul este prea complex, de aceea mă opresc aici.
*
Statul are în momentul de față pică pe ONG-uri, de aceea a decis să verifice „la sânge” cota de 2% ce li se cuvine prin redistribuirea veniturilor celor care cedează în favoarea lor. Ca de obicei, statul se face că face ceva, întrucât, doar stând în fața unui computer, verificând corespondențele viramentelor, cu documentele în față, poate constata „corectitudinea”, deși va descoperi că el este cel care nu își îndeplinește obligațiile la timp niciodată, vărsând banii în conturile ONG-urilor.
Dacă ar fi angajați la stat dispuși să muncească într-un mod util, dornici să combată cu adevărat spălarea banilor, statul ar verifica prin aceștia situația actelor de caritate. Din nefericire, există persoane care, sub paravanul unor ONG, profită de situații de sănătate la limită ale unor copii sau adulți, organizează un eveniment, ca apoi, cu banii încasați, să plece în concediu o vară întreagă la munte sau câteva zile în Bali. Da, din păcate, există o nouă formă creativă de parazitism, a oamenilor certați cu munca, fără a fi finanțați de Soroș și nici de stat, ci speculând niște probleme de pe urma cărora ajung să trăiască. Dar statul, ca de obicei, își pierde timpul cu chestiuni simple, evidente, la mintea cocoșului și nu cu descoperirea acțiunilor „invizibile” dar care, cum naiba să face, bat al naibii la ochi!
*
Recent, ministrul de finanțe a lansat o idee pe care nu o discutase suficient, despre necesitatea unor servicii medicale diferite pentru asigurările de sănătate. Astfel, cei care plătesc sume mai mari ar beneficia de servicii mai ample în raport cu ceilalți care plătesc mai puțin. Imediat au apărut reacții din partea presei și a opiniei publice, cum că un partid cu orientare social-democrată nu poate să facă discriminări între cei care au venituri mai mari sau mai mici. Reversul medaliei este situația actuală, în care diferențierea serviciilor medicale și la timp o face vechiul apel la mita clasică. Deci se poate plăti totuși puțin și obține „cele mai bune” servicii medicale complete, gratuite, teoretic.
Cum am putea să ne urnim din acest punct? Cu ajutorul unui referendum pentru definirea „familiei”.
*
Apropos de familie, codul civil în vigoare reglementează familia, ca fiind legătura dintre un bărbat și o femeie. La ce bun să cheltuim bani, timp, nervi și discuții publice pentru ceva deja clarificat? Nu este surprinzător că susținătorii ideii de a cheltui acești bani, care sunt ai noștri, ai tuturor, sunt aceiași care nu suportă universitățile particulare și în general economia privată.
*
În urmă cu 16 000 de ani, Dunărea se vărsa direct în Marea Neagră, într-un frumos golf. În prezent, acesta s-a transformat într-un fascinant ecosistem al Europei. În prezent, trăiesc într-o țară superbă, plină de paradoxuri, contradicții și situații fără logică. Am încredere că timpul și viitoarele generații vor da un sens pentru tot ceea ce pare acum cu susul în jos. Oare câți ani vor trece până atunci?
