Dana Heuberger 
În țara asta-n care până și doișpe e mai mare decât șaișpe,
după noua și binecuvântata Lege,
și-n care bunăstarea și adevărul se tot scurg,
continuu,
de la mare la mic,
de la bunic spre nimic,
torențial,
endemic,
(epidemic?)
spumegând grotesc în hohote triumfaliste,
statornicind suficiența mulțumirii
la nivel declarativ
și manelismul oficial,
anulând orice strigăt
și orice acțiune neconformă cu Calea,
în țara asta-n care protestez fără speranță
în fața sensurilor inversate
și a reperelor stâlcite
a căror aprigă strivire-mi strânge-amarnic
biata și năuca lume,
cea veșnic refractară
la sinonimia declarată a antonimelor,
cea veșnic surprinsă și inadaptabilă
la mocirlă,
în țara asta,
zic,
o să vă fac până la urmă pocinogul.
Odată și-odată voi pieri
și numai Voi veți fi de vină
că nu-mi veți fi luat în seamă zbuciumul
și rostul
și că în două zile îmi veți rătăci până și amintirea
prin țarc.
În țara asta,
zic,
mintea mea și faptele voastre vor deveni
de nisip.
Amin.
