Marcel Vișa 
(amintiri din tabăra de pocăiți)
umbrele imită prin corturi acte sexuale
plec la marginea pădurii ca să mă rog
sau să mi-o frec
după două zile put și sper să plouă
berea căpătă gust de timbru
e caldă și te piși mult după
noaptea mi-e frică să ies
am pregătită o sticlă goală
pastorul a luat o dușcă bună într-o dimineață
crezând că e alcool
la doi pași de mine e cortul Sarei
ea are o păpușă cu ochi albaștri care spune MAMA
enervant de des
(citesc în cort iar păpușa aia mizerabilă repeta MAMAMAMAMAMAMA)
când eram copil le ridicam fustele
eram dezamăgit de faptul că le lipsea sexul
reparam greșeala cu lama de ras a tatălui
uneori le desenam penis
dar de cele mai multe ori le priveam mulțumit „crestătura”
sor’ mea mă pâra că i-am „stricat” păpușa
sau mă dădea cu capul de pereți (în funcție de stare)
ne împăcam atunci când tata și mama se certau
iar noi plecam la câțiva pași distanță de casă
și desenam cu degetele în nisip o liniște mare
când plec în tabere mă trezesc devreme ca să prind
trenul de 5 AM
în rest dorm mult
sunt un leneș iar asta îi irită pe ai mei
fug departe de certurile lor (și asta îi irită)
acolo unde se vorbește mult despre Dumnezeu
iar sexul păpușilor nu contează
doar cine le trage de sfori
tot ce îmi doresc aici e să plouă torențial
iar Sara înfricoșată de tunete să mă cheme la ea în cort
și ca să nu plec
să mă lase să-i privesc sexul până când obosit adorm cu mâna între picioarele ei
(dimineața participăm cu pioșenie la ora de rugăciune)
niciodată nu facem mai mult de atât
nu vrem ca Dumnezeu să se supere pe noi și să ne ucidă
El te iubește până când faci sex
apoi ești pe cont propriu
