Literatura de azi 
Amurg de toamnă
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara –
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
***
O toamnă va veni
O toamnă va veni cîndva tîrziu,
Cînd tu iubito-mi vei cuprinde gîtul tremurînd
şi strîns vei atîrna de mine cum atîrnă o cunună
de flori uscate
de stîlpul alb de marmoră al unei cripte.
O toamnă va veni şi-o să-ţi despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopţile şi dorul
şi-ţi va răpi petalele şi zorile
lăsîndu-ţi doar amurgurile grele şi pustii.
O toamnă va veni şi maşteră
din toate florile ce le-ai avut vreodată
numai pe-acelea n-o să ţi le ia,
ce-o să le-aşterni peste mormîntul tuturor,
acelora, care se duc pe veci
cu primăvara ta.
***
Cap aplecat
Mă îndemn să fiu
şi o clipă mai sânt.
Undeva pe câmp
a murit fratele vânt.
Toamna sângerează
peste un mers bătrân.
Printre umbre prelungi
rostul mi-amân.
Spre nu ştiu ce sfârşit
un zbor s-a întins.
Cu pâlpâit de sfeşnic
un copac s-a stins.
În fântână mi-aplec
gând şi cuvânt.
Ceru-şi deschide
un ochi în pământ.
Lucian Blaga
(poezii selectate de Odilia Roșianu)
