Literatura de azi 
Din poalele de brad, turlele acestei mănăstiri mi-au răsărit scânteietoare și m-au robit cu un dor adânc și neînțeles. […]
Am fost acolo în trăsură; nu eu singur, dar nici doi, ci cu un al treilea. O zi neuitată. Am călătorit ca în vis, sub un cer de o tinerețe albastră și trandafirie și sub un evantaliu fauve, pe care îl băteau peste codri turlele incendiate ale Văratecului.
Dealurile și văile au ondulat sub noi ca un hamac. Eram în trăsură sau în leagăn?… cred că pe drumul nostru am întâlnit diverse vehicule, mânate de oameni speriați. Cred că am trecut printr-o învălmășeală de care și de oameni, încărcați cu lucruri hrăpite focului. Cred că am traversat o mulțime clocotitoare… Sunt sigur, însă, că am văzut o glugă de fum compact, pe capul unei întregi mănăstiri aprinse, o mie de izvoare roșii, țâșnind tumultuoase pe o sută de ferestre, și o biserică scufundată în Iad.
Tovarășa noastră s-a înecat în mulțime și în emoțiunea generală. Am rămas numai noi doi. „Pare că visez… Nu mai simt realitatea a ceea ce îmi văd ochii. Mă simt pierită și alunecând în starea aceea a mea de semi-viață”. I-am strâns mâna puternic și I-am spus „Dumnezeu voiește și ordonă totul.” (…)
Cărarea pe care o urmam sinua sub crengi de sălcii. Totul era pustiu; oamenii pieriseră. Din scrumul unei mănăstiri, înflorea pentru noi și se scutura într-o oră un paradis de crini. (…)
În urma mea, Văratecul îmi spunea adio, agitând fără sfârșit un zăbranic auriu…
Gala Galaction, Jurnal (despre ziua de 11 iulie 1900, când Mănăstirea Văratec „era să se destrame de fum și jale”)
(text selectat și redactat de Odilia Roșianu)
