Și atunci am înțeles

Clipa în care am aflat că Mama a murit a fost nu tristă, pentru mine, ci absurdă.
Era vara lui 1981 și tocmai încheiasem clasa I. Am fost duși, eu și fratele meu mai mare cu trei ani, undeva, parcă la Snagov, iar apoi am fost aduși în grabă acasă. Mama lipsea. Unde era?
A murit, mi s-a spus. Cum adică a murit? Și chiar dacă a murit, unde e? Știam deja că oamenii mor, dar moartea era ceva abstract pentru mine și nu făceam legătura între moartea mamei și absența ei de acasă.
Rămăsesem singuri, noi copiii, în apartamentul nostru din Militari; și umblam prin casă năuc. La baie am văzut trusa de farduri a Mamei, cu culorile ei rafinate; și atunci am înțeles.
Era o trusă dreptunghiulară, foarte elegantă, ca și cea care pînă mai ieri o folosise și care fusese mama mea.
Îl revăd acum pe copilul de șapte ani, mergînd cu un nod în gît în camera lui, și sînt mîndru de el că s-a abținut să plîngă.

(foto din arhiva personală)