„Omul este asemenea unui pahar. Dacă acesta nu este curăţat pe dinăuntru, degeaba ne ostenim să-l spălăm pe dinafară, că nu va fi niciodată curat.”
(Sfântul Ioan Casian)
Înălțată în anul 2001, Mănăstirea Casian din Dobrogea, supranumită şi Betleem-ul românesc, constituie un loc de pelerinaj pentru numeroşi creştini. Istoria Sciţiei Mici (Scitia Minor), cum era cunoscută în antichitate regiunea dobrogeană, este înscrisă într-un peisaj ce încadrează pereţi de calcar cu vegetaţie unică în România, precum şi grote şi peşteri în care s-au retras primii sihaştrii creştini. Între Dunăre şi Marea Neagră, pe drumul dinspre Constanţa spre Mihail Kogălniceanu, înainte de intrarea în localitatea Târguşor, pe un drum neasfaltat, Peştera şi Mănăstirea Casian constituie obiective importante ale turismului ecumenic şi nu numai.
Urmând poteca spre peşteră din stânga mănăstirii, străbatem o zonă pietroasă, cu ceva efort, din cauza diferenţei de altitudine, apoi prin pădure coborâm scările amenajate pentru a ajunge în peretele stâncos situat pe valea râului Casimcea.
„Mi se zugrăveşte înaintea ochilor farmecul plăcut al acestei regiuni, care se întindea graţios în spaţiile singurătăţii.” relata Sf. Ioan Casian despre locul său natal. Dintr-o dată admirăm acest ţinut al Casienilor printre stâncile îmblânzite lacul Casimcea, într-un decor pe care nici nu-l puteai bănui de sus.
Pentru a ajunge în peşteră trebuie să urcăm o scară de fier. Pereţii peşterii păstrează urmele traiului monahal, cruci şi icoane. În faţă, în partea centrală se găseşte altarul şi se spune că aici ar fi fost lăcaşul de rugăciune pentru creştini între secolele al IV-lea şi al X-lea. În stânga, prin două nişe, se urcă un coridor îngust şi întunecat, din care ajungi în chilia Sfântului, printr-o deschizătură foarte mică. Veacurile de rugăciuni sunt săpate în treptele şi scările stâncii, dar şi între pereţii inimii, acolo unde rugăciunea lui Hristos se simte acasă.
Înconjurată de mister, această peşteră dezvăluie dovezi materiale privind manifestările religioase ale casienilor şi călugărilor înclinaţi spre rugăciune şi meditaţie. În 1984 au fost identificate semne incizate în stânca aflată pe partea dreaptă a intrării (mai multe litere K şi N), câteva cruci, monograma lui Hristos care în traducere ar însemna Doamne, învinge! Ascunsă privirilor indiscrete, aflată într-o zonă ferită, peştera a fost folosită ca refugiu în timpul invaziilor barbare, dar a fost şi chilie monahală.

Născut în anul 360, în Dacia Pontică, tânărul Ioan Casian pleacă împreună cu un alt dobrogean Gherman, prietenul său, la Bethleem. Cuviosul Casian va trăi în asceză şi rugăciune, devenind sfătuitorul lui Ioan Gură de Aur, şi considerat sfânt încă din timpul vieţii sale, datorită vindecărilor miraculoase şi propovăduirii Cuvântului. Se stinge din viaţă în anul 435 în Marsillia, cu regretul de a nu-şi fi revăzut meleagurile natale. Azi este cinstit ca sfânt al celor două biserici, catolică şi ortodoxă.
Forţa divină e forţa credinţei acestui loc, aici, unde Dunărea îşi uşurează sufletul în mare, unde câmpia poartă sărutul Heruvimilor, iar cei mai vechi munţi ai României, îmbrăţişarea Serafimilor.