Alina Neagoe 
Iubito, nu-ți grăbi spre pierzanie pasul de tânără păună,
Nu-ți strica pantoful prețios pe un drum de ceață şi fără întoarcere,
Mu rosti în van cuvintele potrivite…
Prea multă filosofie daunează uneori, ştiai?
Te-ai lăsat absorbită de citit, Nennius, Gildas…
Lespede de marmură este inima mea, iubito,
Iar spada-mplântată în ea mult prea grea pentru mâinile tale de fum!
Frumoasă eşti tu, cea mai frumoasă din neamul tău
De iubite cu o singură viață, cu o singură umbră,
Cu o singură inimă!
Leapădă-ți straiele strălucitoare, schimbă-ți inima,
într-o noapte fără lună, cu inima unei miele,
jură tăcere veşnică, lasă ciocârliile să vorbească în locul tău
Şi caută-mă în casa mea în care nu m-a găsit nimeni cu adevărat,
Caută-mă cum îți cauți în fiecare zi sufletul,
Cercetează drumul pe care umbli
Şi nu te lăsa furată de sclipirile ceții…
Te aştept în casa din deal, casa din stâncă neagră în care
Soarele se teme să intre, iar eu mă tem să-l poftesc;
Ia-ți nouă rânduri de opinci, vei avea de străbătut nouă rânduri de ceruri,
Şi vino, iubito, vino să mă-mprieteneşti din nou cu Lumina,
Vino să benchetuim la masa mea veche cu două cuvinte,
Un cântec de ciocârlie şi fructele tale de pădure de pe meleaguri novăcene,
Prea multă ambrozie ucide!
