Nicolae Manolescu 
10 ianuarie
Nu-mi iese din cap o scenă din ajunul înmormântării Tatei: veniseră să-l ia ca să-l ducă la capelă şi, cum sicriul nu încăpea pe uşă, l-au pus pe un cearceaf, pe care patru vlăjgani l-au apucat, fiecare, de câte un colţ. Mama, care se hotărâse brusc să meargă şi ea cu maşina, îşi căuta cizmele în debaraua din hol, şi, în clipa în care micul cortegiu a trecut prin dreptul ei, şi-a dat seama, probabil, abia atunci, de ce se petrece şi s-a tras în lături, ca să facă loc, sprijinindu-se de canat, încălţată cum era doar pe jumătate; mâna liberă şi-a dus-o ţărăneşte la gură şi a închis totodată ochii, schimonosindu-se teribil, încercând să-şi oprească plânsul; o văd stând aşa, cu palma pe gură şi ochii strânşi, sprijinită de perete, şi-mi amintesc ezitarea mea din acel moment, când am crezut o clipă că se va prăbuşi şi am vrut să-i sar în ajutor, dar m-am temut că un gest pripit sau prea patetic ar putea avea un efect exact contrar.
[din volumul „Povești pentru oameni mari”, Editura Mașina de scris, 2011]
Volumul „Povești pentru oameni mari” (Editura Mașina de scris, 2011) poate fi achiziționat de la librăria „Mihai Eminescu” din Bucureşti.
