Daniel Cristea-Enache 
Tata nu reușea să înțeleagă cum am spart capacul unei combine muzicale pe care el o adusese din Singapore și care avea un radio, un pick-up și un casetofon. Dintre acestea, pick-up-ul era acoperit cu capacul, într-adevăr, destul de gros și de rezistent. Cum naiba să spargi așa ceva? Cu ciocanul? Cu dalta? Capacul își arăta neverosimila spărtură, iar tata era atît de intrigat, încît a uitat să-mi tragă scatoalca meritată.
Era atît de simplu… Într-o zi, mi-a venit ideea să fac turul sufrageriei; dar nu pe podea, ca tot omul, ci pe sus. Cum adică pe sus?
Mergînd pe mobile: traversînd lejer sofaua, apoi fotoliul, apoi, după o ușoară cățărare, vitrina. Apoi venea la rînd parcă un ghiveci cu un ficus… Ideea era că turul pe sus se putea face, dacă erai ambițios și nu te resemnai cu mersul pe jos. Am încheiat în glorie turul sufrageriei, necălcînd deloc pe podea. Acuma, firește că și eu m-am supărat că acel capac de combină muzicală a pîrîit sub piciorul meu și s-a spart. Minus acest inconvenient, totul a fost zeiss.
Spărtura cu pricina a fost acoperită cu un abțibild mare și roșu, pe care era scris AKAI: simbol al triumfului omului asupra materiei, asupra gravitației și asupra conformismului de a merge pe jos, cînd poți să mergi pe sus.
