Isabela Branescu 
Trasam câte o linie pe tocul ușii
chemam timpul să termine ce începuse
era un fel de ritual, obiceiul ăsta al mamelor
de a ține sub control înălțimile!
Tu îmi aminteai despre ziua în care nu puteam veni lângă tine
și ți-ai sărutat piciorul, te loveai mereu de fiecare piatră care nu traversa pe trotuarul opus când apăreai,
și ai plecat mai departe,
erai fericită, mama spusese că o să treacă, tot mamele erau de vină,
prea le știu pe toate!
Îmi spunea că ieri fusese mai sus cu o linie
stăteai pe tocuri sau eu îmi imaginam
că se rupsese vârful creionului și nu te contraziceam
ce mai conta
te ridicai de o vreme
și urmăream amândouă în fiecare seară o pereche
trecea prin fața casei noastre
Aveau un cărucior cu o cutie, în care scria, mare, cât roata carului,
la noi veți găsi secretul unei vieți fericite,
și amândouă zâmbeam liniștite, înțelegeam, era acolo,
ascunsă de ochii lumii, era a lor și nu mai avea rost să o căutăm
până într-o zi, mi-ai spus, în care
ai să-ți descoperi aripile
Acum am altfel de linii de trasat
în fiecare seară
Sursa foto: constantin-cristescu.blogspot.com
