Marcel Vișa 
și te cred.
suntem în camera de la etajul 6
deasupra orașului asediat de ploi
pe noptieră, două pahare goale și o țigară fumată pe jumătate
perdelele trase și muzica în surdină
când facem dragoste, conexiunea dintre smartfon și boxa
bluetooth se întrerupe
zgomotul haotic al notelor uzate de pe portativ
este înlocuit cu cea mai frumoasă muzică
gemetele tale
ești placa, iar eu acul de pick-up
și în același timp dj-ul nebun care face scratch-uri și mixuri
mângâind și sărutând pielea ta fină,
pătrunzând adânc în carnea dulce și catifelată
iubito,
suntem hit în topurile neoficiale de la radio
se dă pe repeat dragostea noastră, iar lumea o ia razna ca în romanul „Parfumul”
piețe întregi de oameni vor să sfâșie, să disece sunetul de la un capăt la altul
să afle sursa primordială a fericirii
însă
ecoul li se strecoară printre degetele neobișnuite cu
acest șarpe lucios care te mușcă dacă ți-e teamă.
