Flaviu George Predescu 
Jurnal de Sciția Mică (6)
În sfârșit s-a făcut vreme bună. Azi plecăm. Ziua de plajă de ieri, când în jurul orei amiezii soarele era foarte puternic, deja de pe la 11 fără ceva simțeai cum arde, a fost destul de cuprinzătoare. T. e un dulce, mereu vrea să-mi atragă atenția, să mă cheme în „relaționare”. La cei 2 ani și un pic pe care îi are vorbește foarte bine și face niște asocieri foarte bune. După aceste zile petrecute împreună cu el și părinții lui, eu și R. ne-am propus să recitim cartea de psihologia dezvoltării, ca să ne actualizăm cunoștințele. Copilul este într-adevăr un univers.
În rest, aseară am luat cina la restaurantul resortului (Lacul Racilor) unde pe terasa-ponton ne-am delectat cu păstrăv și vin alb. A fost o seară pe cinste în care am distrat-o pe R., imitând diverse personaje/ persoane.
Când am ajuns în căsuță și am deschis televizorul, am văzut cu uimire că micuța (la propriu) echipă a Japoniei conducea Belgia cu 2-0 și era deja a doua repriză. M-am bucurat, de ce să nu recunosc. Mai mult, în pofida scorului de pe tabele de marcaj, vedeam că tot japonezii erau cei care atacau. Ca prin minune, belgienii se apucă și dau un gol, apoi încă unul, ca în cele din urmă, când m-am trezit din ațipit pentru câteva clipe, R. să-mi spună cu ochi îngrijorați: „e 3-2 pentru Belgia!”. Un japonez plângea, bietul de el, cu fruntea lipită de gazon și bătea cu pumnul în pământ, ca în filmul Dodes’ka-den. Nu vreau să mă gândesc ce era în sufletul lui, mai ales după ce au condus până aproape de minutul 80. Acesta este fotbalul, tocmai de aceea este așa frumos.
Frântura aceasta din lacul Tătlăgeac este fascinantă. Un întreg ecosistem se află aici, ca o arcă a lui Noe, în care natura palpită, departe de răutăți. Felurite păsări cântă neîncetat. Mai mult, acum se face și vreme bună, după ce în urmă cu două zile am pornit căldura.
Pornim la drum cu gânduri curate. La mai multă odihnă la București și la o dietă mai sănătoasă.
