Ramona Müller 
„Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul…” (Goethe)
Părăsim arealul Podului lui Dumnezeu şi ne îndreptăm paşii spre Câmpul cu Lapiezuri, aflat la câteva sute de metri distanţă. Cărarea ne poartă printre frumuseţile multicolore ale peisajului mehedinţean aflat la o altitudine de circa 600 de metri. Eşarfele eoliene au muşcat din creştetul calcaros al Dealului Peşterii modelând alături de tenacitatea şi perseverenţa apei, adevărate dantelării albe. Lapiezurile sunt un fel de şanţuri formate în calcare pe care apa le-a încrustrat în roca acestui loc. Broderia carstică se relevă în toată splendoarea ei pe Câmpul Cleopatrei şi Câmpul Afroditei, numite astfel după cele două frumuseţi feminine ale Antichităţii. Pe suprafeţe uşor înclinate, de câteva sute de metri pătraţi, aceste riduri cenuşii şi reci brăzdate de trecerea apelor constituie elemente de unicitate la nivel european. Păşim cu grijă printre faldurile longitudinale ale platoului parcă nedorind să deranjăm filonul rural autohton. Poveştile oamenilor ţesute la gura sobei în nopţi de Gerar sau în zile picurate de lumina solară a lui Cuptor răscolesc timpul şi şlefuiesc un peisaj idilic. Aici viaţa curge aşezat şi frumos printre lacrimile prunilor şi vârfuri de clăi, printre credinţe şi mituri, cu bucurii şi necazuri, aidoma suişurilor şi văilor de deal. Se spune că Michiduţă (Necuratul) fiind alungat de Dumnezeu din peştera unde locuia, găseşte o altă ieşire din subteran, iar în fuga sa lasă dâre adânci cu ghearele pe povârnişul urcat pentru a se salva – astfel apare câmpul cu lapiezuri.
O lume plină de mister ni se desfăşoară pe dinafară şi pe dinăuntru, o lume văzută în exterior, dar nevăzută în interior. Străbatem câţiva metri pe marginea hăului ce poartă amprenta geografică autentică şi admirăm valea săpată în masivul unde ar fi trebuit să fie cel mai mare lac carstic al României, Lacul Zăton. Dar nu zărim decât un curs de apă pe fundul văii Bulbei, ca şi cum acest afluent al Brebinei s-ar juca de-a v-aţi ascunselea cu soarele. Prin Peştera Bulba situată sub Peştera Ponoare se scurge râul cu acelaşi nume, care alimentează Lacul Zătonul Mare, ieşind de sub munte printre stânci şi pietre, pe sub Podul lui Dumnezeu se îndreaptă spre Ponoare. Lacul Zăton, Lacul Diavolului sau Lacul Fantomă este unul dintre cele mai neobişnuite lacuri din ţara noastră. De ce i se spune Zăton? Denumire dată de localnici provine de la termenul a zătoni, care înseamnă a bara cursul unei ape, deoarece lacul s-a format prin stăvilirea Bulbei în Potcoava Dealului Peşterii, în mod natural. I se spune Lacul Diavolului pentru că nici un fel de peşte nu trăieşte în el. Datorită faptului că este un lac temporar, pentru că apare şi dispare, pentru că are o prezenţă intermitentă dată de factorii care contribuie la creşterea volumului de apă este Lacul Fantomă. Astfel, primăvara în urma topirii zăpezilor, adâncimea lacului poate atinge şi 40 de metri, pe când vara lacul seacă în întregime, atunci apa începe să se scurgă prin peştera Bulba, până când lacul dispare, în locul său rămânând un pârâu care pătrunde prin canalele subterane. Eram martora unui fenomen carstic, natural şi hidro-geologic remarcabil. Am mărit zoom-ul aparatului foto pentru a putea surprinde silueta selenară a talvegului ce se desfăşura în câmpul meu vizual. „De-o frumuseţe rară când e plin, acest lac poate să reziste şi şapte ani, pentru ca apoi să intre-n pământ, în numai câteva zile. Se mută prin avenuri în peştera Ponoare şi apoi în peştera Bulba, rămânând acolo, în genuni, până la alte şi alte ploi mari. Practic, întreg lacul coboară în peşteri, ca prin farmec…”
Dumnezeu a binecuvântat aceste meleaguri. Primii sfinţi creştini au străbătut câmpurile albe de lapiezuri calcaroase printre lalele negre şi imense păduri de liliac. Energii nebănuite cuibăresc în acest petec de pământ, lucru dovedit şi cercetat în anii anteriori pe femeile din sat care, deşi octogenare sau chiar mai în vârstă, puteau cosi fânul cu un rucsac greu în spate. Mai apoi puteau înălța şi o căpiţă fără a fi extenuate fizic. Aici, primăvara vine mai devreme.
Am închis ochii pentru câteva momente… mi-am închipuit că sunt Cleopatra şi lacrimile grele îmi brăzdează obrajii, aşa cum pomeţii şiroiţi ai podişului mehedinţean aşteaptă într-un veşnic voluntariat pămătuful Naturii.
