O urmări ducându-se în camera de alături, de unde se întoarse numaidecât, punându-i ceva cald în mâini. Era o cănuță cu lapte.
Michael o sorbi, gustând de mai multe ori, făcând să dureze totul cât mai mult cu putință, astfel încât Mary Poppins să mai zăbovească alături de el.
Ea rămase lângă el fără să rostească vreun cuvânt, uitându-se cum laptele dispărea încetul cu încetul. Îi putea adulmeca mirosul sorțului alb și apretat și atât de delicioasa aromă de pâine prăjită, care o însoțea nesmintit. Dar indiferent cât de tare se strădui, nu izbuti să facă astfel încât laptele să dureze la nesfârșit, așa că, în cele din urmă, cu un oftat plin de regret, fu nevoit să dea ceașca goală și să se strecoare în pat. Nu știuse niciodată că era atât de confortabil, îi trecu prin minte. Și se gândi, de asemenea, cât de cald era, cât de fericit se simțea și cât de norocos era să se afle în viață.
-Nu e un lucru straniu, Mary Poppins? Se miră el, picotind. Am fost atât de nesuferit de obraznic, iar acum mă simț atât de bine.
-Ei, aș! spuse ea, învelindu-l și ducându-se apoi să spele vasele de la cină…
***
— Vrei să-ți citesc o poveste? întrebă el, îndreptându-se spre raftul de cărți
— Nu, nu pot asculta, zise Jane, ținându-se cu mâna de ureche.
— Bine, atunci să stau la geam și să-ți povestesc ce se întâmplă afară?
— Asta da, încuviință Jane.
Și așa, Michael stătu toată după-amiază pe scaun la fereastră și-i povești tot ce se întâmpla pe Alee. Uneori ceea ce-i spunea era plicticos, dar alteori era foarte interesant.
— Trece amiralul Boom! zise el la un moment dat. A ieșit pe portiță și a pornit repede pe Alee. Uite-l! Are nasul mai roșu decât oricând și poartă joben. Acum a ajuns la casa de-alături…
— Nu spune „la naiba”? întreba Jane.
— Nu se-aude pân-aici, dar cred că da. A doua servitoare a domnișoarei Ciocârlie a ieșit în grădină. Iar Robertson Ay e la noi în grădină, mătură frunzele și se uită la ea peste gard; acum stă jos să se odihnească.
— Are probleme cu inima, zise Jane.
— De unde știi?
— Mi-a spus el. Zice că l-a sfătuit doctorul muncească cât mai puțin. Dar l-am auzit pe tata spunând că, dacă Robertson Ay o să facă ce i-a spus doctorul, o să-l dea afară. O, cum îmi pocnește cum îmi pocnește, adaugă ea apoi, ținându-se cu mâna de ureche.
— Oooo! făcu Michael de la fereastră, foarte aprins.
— Ce-i? întrebă Jane, ridicându-se în pat. Hai, spune!
— Un lucru extraordinar. O vacă pe Alee, zise Michael, țopăind pe bancheta de lângă fereastră.
— O vacă? O vacă adevărată în mijlocul orașului? Ce nostim! zise Jane. Mary Poppins, Michael zice că e-o vacă pe Alee.
— Da, este. Merge foarte încet și se oprește în dreptul fiecărei porți să se uite în curți, de parc-ar fi pierdut ceva.
— Tare-aș vrea s-o văd și eu, zise Jane întristându-se.
— Uite-o! exclamă Michael, arătându-i-o lui Mary Poppins, care se apropiase de geam. O vacă. Nu-i caraghios?
Mary Poppins aruncă o privire scurtă, dar pătrunzătoare, și tresări, surprinsă.
— Ba deloc, zise ea adresându-li-se lui Jane și lui Michael, nu-i caraghios deloc. Eu o cunosc pe vaca asta. Era bună prietenă cu Mama mea, și v-aș pofti să vorbiți politicos despre ea. Apoi își netezi sorțul și se uită la ei cu asprime.
— O cunoști de mult? întreba Michael amabil, în speranța că, dacă va fi deosebit de politicos, o să afle ceva mai mult despre vacă.
— Chiar înainte că ea să-l fi văzut pe Rege, zise Mary Poppins.
P.L. Travers, „Mary Poppins”
(fragmente selectate și redactate de Odilia Roșianu)