Mariana Rogoz Stratulat 
De multă vreme nu mai știu
de mine…
Mă-ndepărtez de răsăritul tandru,
de timpul meu amestecat în rune,
de cartea de citire,
de giulgiul alb al mărului furat
din catedrala lui Iisus
în rugăciune.
Mi-s zilele o sarabandă tumultuoasă,
o lapoviță rece, de nevoi;
în gene se-ncâlcește vântul.
Nu este cale înapoi.
Ceasornicul englez
îmi spânzură cuvântul.
O cană de ceai negru
cu lapte, miere
și-un trifoi
m-așteaptă la plecare.
Eu sunt o libelulă,
o pasăre,
un zbor;
din când în când
femeie
cu degete subțiri,
descântec al tăcerii
apusului din noi.
