Ramona Müller 
„Întotdeauna apa învinge piatra. Nu prin forţă, ci prin perseverenţă.” (Confucius)
Dorind să evadăm din rutina zilnică, privim câteva fotografii de-ale prietenilor iubitori de drumeții montane și dăm de câteva imagini superbe.
– Ce minunăție! Și sunt la doi pași de Târgu Jiu!
– Știai de această minunăție, dacă tot te-ai născut în această zonă?
– Nu! Habar nu aveam!
– Atunci, hai să mergem!
Astfel, am ajuns să străbatem drumul spre Cheile Corcoaia. Urmăm serpentinele DN 67D dinspre Târgu Jiu spre Baia de Aramă admirând cerul în albastrul său spectacular ce încovoia ofrande de șoapte montane vârfurilor carpatice. Uneori, mă întreb cum de pot afunda iar și iar în beția muntelui ce mă vrăjește mereu? Fiecare munte are povestea lui și descopăr în fiecare centimetru de rocă, parcă o altă bibliografie de geomorfologie. La fel ca și omul, muntele este diferit. Aceste chei se aseamănă cu destinul meu. Scurte ca lungime, nu depășesc 300 de metri, dar impresionante prin formele de relief create. E ca acea vorbă românească Alții au trăit în 10 ani, cât ai trăit tu într-un an. Pe o suprafață infim de mică raportată la ciclul vieții în sine, dar și la timpul facerii lumii, la confluența Cernei cu afluentul său Naiba, o filă de hrisov carstic vă invită să îi contemplați frumusețea și să o citiți.
Virăm spre dreapta, conform indicatorului ce ne îndrumă către localitatea Cerna Sat, o așezare în care se pare că până și timpul a evadat din calendare. Drumul nepavat și destul de anevoios impune mașinii o viteză redusă, fapt îmbucurător pentru mine, deoarece am răgazul necesar pentru a admira în voie locurile prin care trecem. La un moment dat zăresc un teren bine delimitat în perimetrul căruia tronau două grămezi de lemne. Cea din partea stângă fumega. Aflu că ceea ce se desfășura în fața mea era procesul de fabricare a mangalului, cărbune rezultat din arderea lemnului la o anumită temperatură, fără flacără mare pentru a nu rezulta multă cenușă. Produsul finit noi îl cumpărăm pentru grătare din benzinării sau alte locații.
În dreptul unei construcții trapezoidale din beton parcăm mașina. O punte metalică permite traversarea dintr-un versant în altul, de fapt dintr-o realitate în alta desprinsă din alte dimensiuni. Aici, Cerna a dăltuit cu răbdare miezul de calcar al Corcoaiei creând adevărate dantelării carstice. Peretele vertical al Cheilor Corcoaiei prezintă un tunel ovoidal, șerpuit și semicircular în care apa a săpat la diferite niveluri. Impresia relevată este a unui val uriaș de piatră sau de a unui tsunami în miniatură. Ma simt din nou, în facultate, la examenul de geomorfologie și involuntar încep să calculez vizual diferența fragmentării de relief. Dar, ochii mei savurează baza pereților stâncoși, unde apa Cernei pare o mică lagună, apoi se îndreaptă spre vârfurile versanților, uneori surplombați și rămân încremeniți în valea transversală. Este incredibil cum de-a lungul miilor de ani puterea apei a rămas amprentată ca dovadă a scurgerii, atât temporare, cât și lichide. Nu îmi revin bine, când observ la partea inferioară a tunelului de piatră numeroase orificii și despicături rezultate din prelingerea și scurgerea apei subterane. Refac traseul unei picături de sus până jos și mă gândesc de cât timp o fi avut nevoie pentru a crea un orificiu de vreo 3 cm. O ploaie de lacrimi a muntelui îndurerat parcă de lupta ce o dă de milioane de ani cu apa înverșunată.
Silueta meandrată a Cernei pare prinsă într-un corset calcaros, însă râul curge vijelios și neliniștit printre pereții stâncoși ai muntelui, înalți de 200 de metri. Adun în mine, într-o tainică zămislire sufletul pietrei și al apei și revărs încântarea ce o simt ca pe o spovedanie montană veritabilă.
Jocul naturii, porțiunile foarte înguste cu un grad ridicat de meandrare, despicările de stâncă, canionul precum și formațiunile de relief spectaculoase au creat un peisaj de o naturalețe aparte inclus în Rezervația Cheile Corcoaiei, parte a Parcului Naţional Domogled-Valea Cernei.
Denumirea cheilor este legată de cea a unui personaj mitologic Corcoaia, un balaur decapitat de curajosul Iovan Iorgovan (similar lui Hercules). Aflat în chinurile morții dihania se prăvălește pe stâncă iar în urma răsucirilor sale iau naștere cheile.
Locul acesta capătă prin cuvântul legendar și atitudinea verticală a calcarului netulburat, o aură de poveste.
