Să luăm act de prezența epitetului

Într-adevăr, nu e nicio exagerare: epitetul, indiferent că e generic sau tautologic, explicativ sau „gratuit” ornamental, el constituie un indiciu al limbajului elevat; în ultimă instanță, epitetul transformă comunicarea în poezie, mesajul cotidian, obișnuit, în mesaj poetic. Desigur, cheia semnificației multor epitete se află în trecut, uneori destul de îndepărtat, unde, de fapt, trebuie să le și căutăm originea: multe epitete din creația orală, de pildă, sunt „supraviețuiri” ale unui anumit mod de a gândi al poporului, ale unei anumite psihologii, ele pot fi elemente ale istoriei sau reflectări ale diverselor stadii de evoluție a conștiinței și a capacității de abstractizare, ceea ce presupune analogii dintre cele mai complexe; nu trebuie excluse obiceiurile, tradiția etnografică etc.

În ciuda atenției de care s-a bucurat în critica și teoria literară (inclusiv în folcloristică), cu toate că ocupă de multă vreme un loc de prim rang, cercetările moderne incluzându-l ca parte integrantă a analizei formale a creației poetice, epitetul continuă să prezinte incertitudini în ceea ce privește definirea lui ca atribut „special”, ca procedeu esențial al stilului poetic.

Eterogenitatea terminologică privind definirea epitetului constituie încă un indiciu al faptului că avem de a face cu un fenomen deosebit de complex. Mai ales când e vorba de epitetul folcloric. De aici și indecizia cercetătorilor privind „fizionomia unor tropi”, de care vorbește P. Ursache, înclinând, pe bună dreptate, să creadă mai degrabă în „posibila înrudire între tropi și mai puțin în separarea lor, ceea ce ar însemna încă un argument împotriva ideii de ierarhizare semantică”. Iar exemplele sunt elocvente: A. N. Veselovski vorbește de epitetul-metaforă și epitetul sincretic; Lorenzo Renzi – de metaforă ca epitet; Monica Brătulescu – de metafora infirmată ș.a.m.d. Iată de ce Petru Ursache proclamă fără drept de apel obligativitatea regentului: Epitetul are nevoie de un termen regent pentru a ne face să luăm act de prezența sa. Altfel devine metaforă. Cu toate acestea, limita dintre epitet și metaforă rămâne imprecisă.

(fragment din „Poetică folclorică”, Ed. Universității din București)