Prima mea emisiune de televiziune a fost un fel de călătorie cu avionul București – Rio de Janeiro, dar fără să zbor. Mi s-au întîmplat la fel de multe lucruri ca și-n călătoria aia, fiindcă Producătorul era un Artist cu Pălărie, iar eu eram blocul de marmură în care el sculpta cu dalta.
Lumina trebuia să vină de acolo, privirea mea să bată dincolo, secvența cutare se cuvenea reluată, cea ulterioară pusă înainte, ideea aceea urma a fi dezvoltată în clarobscur, în timp ce argumentul nr. 3 de la subiectul al patrulea merita dezvoltat într-o discuție paralelă cu un invitat.
Marmura era cuminte sub mîinile pricepute ale Producătorului, și dacă mi s-ar fi cerut să mă arunc în Dîmbovița sub un unghi de 38 de grade, zîmbind enigmatic camerei mascate de un tufiș, aș fi făcut-o cu dragă inimă. Producătorul era atît de pasionat de sculptura lui, încît îl ajutam cu tot ce puteam.
Emisiunea a ieșit foarte bine și am primit o grămadă de felicitări, deși ce spuneam eu – am văzut mai tîrziu – n-avea absolut nici un sens.
Daniel Cristea-Enache 01.08.2018
Prima dată la TV
