Am învățat să înot pe cînd aveam 5 sau 6 ani, dus de mînă, de Mama, în Giulești, unde era un bazin pentru brotaci ca mine. Pe vremea aceea tocmai se făcea Podul Grant și treceam prin nori de praf să ajungem la bazin.
Tehnicile mele de înotător aspirant erau susținute de un fel de anvelopă care ni se înfășura în jurul șalelor. Brotacul cu anvelopă dădea din lăbuțe chinuindu-se să ajungă de la un capăt la altul al bazinului; și cam ăsta era cursul de înot.
În ziua examenului de absolvire din Giulești, ni s-au scos anvelopele și am fost puși în dispozitiv. Start. Am dat de două ori din lăbuțe, apoi încă o dată, disperat, și m-aș fi dus la fund dacă o Doamnă cu un teu de lemn, care superviza examenul de licență, nu mi l-ar fi întins de pe marginea bazinului.
Așa am devenit eu înotător profesionist.
Prima săritură în apă a fost puțin mai tîrziu, la Snagov, cînd Tata m-a luat în brațe și m-a aruncat de pe ponton în lacul copilăriei sale.
La 8 ani înotam deja ca o roșioară și începusem să fac pe nebunul scuipîndu-l cu apă din lac pe Valeriu, pînă ce prea bunul critic reușea să mă prindă și să-și bage nepotul cel mic cu capul la fund.
Daniel Cristea-Enache 29.07.2018
Cum am devenit înotător profesionist
