Eu credeam că sînt un bun înotător dacă, încă de mic, traversam lacul Snagov, pe lățime, înot; dar pe plaja Copacabana mi-am dat seama că lucrurile în viață sînt un pic mai complicate.
Intru eu vitejește în Ocean, străpung un val cît o scară rulantă, mă mai zbengui puțin pe la fund, ca omul din Atlantis… și cînd ies să iau aer, ce să vezi?
Venea din față, peste mine, altă scară rulantă lichidă, iar din spate, dinspre mal, fostul val, înjumătățit; cînd cele două s-au întîlnit au creat un vîrtej care m-a dat de-a berbeleacul și m-a făcut să mușc nisipul oceanic.
– Ia de-aici, românașule, îmi amintesc ca prin vis că mi-a zis, hohotind ca de-o glumă bună, Zeul Copacabanei, în timp ce bietul înotător snagovean înghițea un litru de apă și nu mai știa cum să iasă la suprafață…
N-am idee cum am scăpat viu de-acolo, dar mi se pare destul de clar că am scăpat, de vreme ce acum scriu „Life” (9) și-i dau cu tifla acelui Zeu lipsit de ospitalitate, cu scările lui rulante și cu valuri absurde care se întorc de pe mal în larg.
Daniel Cristea-Enache 25.07.2018
Ia de-aici, românașule!
