Într-o prăpastie cu pereții încremeniți în taina stâncilor, dincolo de nori, printre jnepeni stă ascunsă una dintre minunile lacustre din Munții Parâng. Un loc mirific unde se spune că veneau dacii după lupte și era invocat Zamolxis pentru a aduce lumina, înțelepciunea și cumpătarea.
În Căldarea Dracului, lacul Gâlcescu (Câlcescu) își etalează impunătorul albastru, mărturie a istoriei, transhumanței și a tradițiilor montane. În acest loc, la aproape 2000 de metri altitudine, românii se întâlneau traversând munții, simțind același dor și iubind același tărâm, trăind în aceeași credință. Se spune că locul se umple din când în când de spiritele voinicilor, lacul glaciar fiind astfel vrăjit.
Un colț de divin ce poartă pecetea dumnezeirii. Pe culmile Setea și Iezer se spune că sunt văzute siluetele a doi bătrâni, Sf. Petru și Domnul, care colindă prin ținutul de legendă, iartă din păcate și revarsă har asupra oamenilor.
Ca să ajungem la acest loc de o frumusețe ireală urmăm din stațiunea Rânca șerpuirile asfaltate ale Transalpinei, ne ”jucăm” trecând pe lângă Vârful Păpușa și din Pasul Urdele începem traseul propriu-zis. Itinerariul montan are creasta muntoasă în dreapta și valea în stânga. ”Trasăm” urmele pașilor suind Cărbunele, traversăm o șa întinsă ce ne poartă în valea din fața Mohorului. Vântul bate în rafale puternice, temperatura scade la 0 grade, ceea ce îmi induce starea că iarna este și în vară. Trecem de Vârful Pleșcoaia străbătând o creastă domoală. Ajungem la Hornul Lacurilor, un sector mai abrupt în care pietrele se desprind din stâncile spânzurate de pantele abrupte. Dar acesta nu este decât un plus de măreție adus acestei frumuseți austere.
Zărim în complexul glaciar Lacul Păsării, lacurile Vidal și Pencu situate la nivele diferite. Coborâm în împărăția lacului aflat la 1925 de metri. Din versanți se adună firicele de apă formând cascade spectaculoase și repezișuri impresionante care se revarsă în Lacul Gâlcescu, iar mai apoi vor constitui sursa de alimentare a Lotrului. Din acest lac, Lotrul își începe cursul travesând partea de nord a județului Vâlcea.
Ating suprafața lacului și mă înfior… lacul parcă îmi vorbește în sclipirile azurii. Da, încă mai aud ecoul lacustru…