Odilia RoşianuOdilia Roşianu
11.07.2018

Ziua celor ce se înveselesc singuri

Avertisment: acest text încearcă să fie lejer, fără pretenții, dorind doar să demonstreze ceva. Nici autoarea nu știe încă ce anume.

Da, nu mai râdeți. Sau, de fapt – râdeți și vă înveseliți (singuri), deoarece așa se sărbătorește această zi. Iar dacă nu mă credeți, verificați la acest link și veți vedea că nu vă mint.

Ca urmare, pe 11 iulie, pentru a respecta cum se cuvine această sărbătoare, trebuie:

– să stăm singuri – nu putem risca să ne înveselească altcineva, deoarece vom încălca poruncile zilei;

– să ne amintim cât de bine ne simțim singuri – acesta este un bun început, poate smulge chiar un zâmbet, fie el și mai anemic;

– să ne uităm în oglindă, fiind imposibil să nu ne pufnească măcar o dată râsul, chiar dacă după aceea vom deveni ușor depresivi;

– să ne amintim că avem simțul umorului și, în același timp, să scormonim în scrinul roz al memoriei după bancuri la care am râs. Și pe care, firește, nu ni le mai aducem aminte. Totuși, vom mai zâmbi o dată, nostalgic, cu gândul la momentele când ne-am simțit deosebit de veseli;

– dacă nu merge rețeta înveselirii cu bancurile auzite de la alții, să încercăm să luăm o carte amuzantă din maldărele de volume care ne înconjoară (unde o fi cartea aia cu bancurile din timpul comunismului?!?) și să căutăm frenetic măcar o frază, nu – o propoziție, ceva, o idee cât de mică la care ținem minte că râdeam singuri;

– în cazul nefericit în care nu ați găsit nicio carte sau deși ați găsit, nimic nu vi s-a (mai) părut amuzant, sfaturile de pe net pentru situații disperate spun același lucru: să vă gândiți ce rău o duc alții. Știți voi teoria cu „capra vecinului”.

Această zi internațională este trecută la categoria „funny” în lista (lungă!) a unor teribil de multe sărbători complet fără sens. Nu-i condamn pe cei cărora le-au venit astfel de idei, ci pe cei care au înscris diferite date ca zile internaționale doar pentru a nu rămâne ceva gol în calendarul… prostiei. Poate intențiile au fost bune, având în vedere că numărul depresivilor nu numai că este mare (peste 9%), dar se află și în continuă creștere. Rezultatul însă este hilar (măcar și-au atins scopul!) când ajungi să descoperi ce sărbătorim de zor.

Revenind la Ziua Internațională a celor ce se înveselesc singuri, mă gândesc că ar fi fost mai util să fie altfel numită – de exemplu „ziua celor singuri care, totuși, se înveselesc”. Sau, și mai bine, „ziua internațională a celor care se înveselesc mai bine singuri” (să nu uităm că mulți dintre cei care ne înconjoară sunt atât de nesărați…). Dar ca să faci o zi dedicată celor care n-au altă treabă mai bună decât să-și propună să stea singuri numai și numai pentru a se înveseli (că eu asta am înțeles din acest titlu!) îți trebuie multă imaginație, dar nu constructivă.

Totuși, să trecem de etimologie sau explicații medicale și să ajungem la partea a bună a lucrurilor, deoarece putem descoperi și așa ceva. Iar acum mă adresez celor care sunt multă vreme singuri. În această zi, ca și în toate celelalte, amintiți-vă că puteți (și că ați reușit de multe ori) să fiți bucuroși, veseli, chiar fericiți, fără a avea o companie. Ba chiar au fost nenumărate momente când v-ați simțit mult mai bine decât alături de cineva pe care nu-l (mai) doreați lângă voi. Astfel, o zi de 11 iulie, când trebuie „să ne înveselim singuri”, va căpăta o altă lumină.

Sigur veți râde la sfârșit, când va bate miezul nopții. Iar asta este cel mai important.

(sursa foto: despre-animale.ro)