Camelia Radulian 
Ieri ai trecut pe sub ulmi,
iertător ai umplut toţi copacii de smirnă.
Iubitule, dacă mai poţi auzi cerşetorii,
ascultă: sunt eu tremurând
în brumele tale de ieri.
Mâna mi-a rămas
o floare de hârtie în urma ta
simplă şi repede
această viaţă din care ieşim.
E numai zdrenţe
rochia mea de mătase.
Prin ea vezi
în pârg
umerii gărilor
şi o mamă de fulgi
măturând ultimul rest de ianuarie.
Unde să strige oasele mele
atâta întristare?
Eu îi spun dragoste,
totul e numai dragoste,
e numai zdrenţe rochia mea de mătase…
Mâna mi-a rămas o floare de hârtie
în urma ta…
