Constanța Popescu 
Este iarăși început de mai,
castanii cu lumânările aprinse
îmi luminează începuturi,
iubirea o treaptă care vrea să urce,
poezia o alta de pe care învăț zborul
și eternitatea.
Fotonii mi se sparg în neuronii cunoașterii,
să-mi lumineze gândul…
Eu, un bulgăre de lumină
mă rostogolesc cu tăcerile în aripi
și curăț calea spre mine și spre mâine.
În spate minciună, impostură,
în față prăpastia incendiară a timpului…
Stăpână pe o frunză,
mă alint în lumină,
doar să mă vezi…
mâine poate fi eclipsă!
Sursa foto: laviii-osperanta.blogspot.com
