Valeriu Cristea 
În Fra Diavolo, dacă nu mă înșel, există un moment, cred, unic în toată filmoteca marelui cuplu comic; un moment de necesar respiro, de binevenit răgaz; un moment de acalmie senină; o trecere în revistă plină de voie bună; o paradă strălucitoare și veselă a tuturor armelor lor comice; în acea secvență Stan și Bran nu se mai ceartă, nu se mai bruschează, nu mai provoacă și nu li se mai întîmplă nici o catastrofă; nu fac decît să rîdă, să rîdă în hohote, cu bonomie de ticurile și metehnele lor, pe măsură ce și le etalează. După ce au înveselit cu ele milioane și milioane de oameni se înveselesc și pe ei înșiși. Beau și ei un pahar din butoiul, mereu pentru alții, mereu plin ochi cu vinul voioșiei universale. După ce au înfrățit planeta prin hohotele de rîs pe care le-au declanșat pretutindeni, devin pentru o clipă spectatorii propriului lor geniu.
_________________
Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)
