Constanța Apetroaie 
Mi-ar fi de taină, serafică-nserarea
Dacă mi-ai spune un Cuvânt…!
Tăcerile din noi,
rouă de gând, ne-adună
Și dor de aripă,
Ne-a-nălțat Visarea!
Mă simt de legea lumii vinovată
Că îndrăznesc ce nu e de-ndrăznit
Că inima silabele deochi le face
Și-n pieptu-mi când îmi bate
Străbate munți și ceruri de granit…!
Te caută frenetic ….
Ar vrea să se și-ascundă…
În gesturi nefirești,
Gânduri hai-hui,
Să rătăcească lumi,
de tine mai departe,
Să nu-ți mai cate pașii când îi sui..!
Să stau… nu mă mai lasă
Să zbor.., nu pot,
Nici să mai urc vreun munte
Străin, spre altă zare…
Să-ți scriu scrisoare…?!
Dar e frumos să-ți spun,
ce-mi spune dorul
Și cum își face cale tot mai mult…?!
Sfioase lumi, dorul îmi poartă vina…!
Un dor care nu ține de Pământ
Ci unul care
în rădăcinile de foc
Își află vina,
Și-n zborul cel mai lin
Din Sfânt Cuvânt!
Sursa foto: plus.google.com
