Mariana Rogoz Stratulat 
O ușă albastră
și-a pierdut cheia printre ruine.
Din șoaptă în șoaptă,
printre respirații și păsări,
pe coridoare lungi și amărui,
vin din partea cealaltă
după amiezi galbene
cu dureri de cap
și vărsat de vânt.
Casa e goală.
Pânze de păianjen
au crescut peste amintiri.
Zarurile au fost aruncate
din toate ungherele.
Pe pereți se scurg tăceri
și vise,
dimineți livide,
zâmbete schimonosite,
îndrăzneli abandonate.
Doar culoarea ochilor
a rămas agățată de tavan.
Am senzația că sunt închisă
într-o peșteră,
că sunt un fum împrăștiat
într-o lume fără soare,
că m-am născut într-o cochilie
părăsită.
Unde a fugitMelcul?
Unde s-a ascuns Poezia?
